Căsuţele din centrul Timişoarei rămân deschise încă o săptămână. Foto-Video

539

Timp de mai bine de o lună de zile, centrul Timişoarei şi Piaţa Libertăţii au fost și continuă să fie animate de căsuţe (unele cu poveşti), încărcate cu tot felul de produse, de unde timişorenii şi-au putut face cumpărăturile necesare pentru sărbătorile de sfârşit de an.

Crăciunul a trecut, de câteva zile s-a intrat într-un Nou An, timpul s-a scurs cu repeziciune şi a mai rămas doar o săptămână până când vor mai funcţiona. Produse de artizanat, gablonţuri, dulciuri, încălţăminte sau îmbrăcăminte de iarnă, vinuri seci sau dulci, produse alimentare din carne de porc, plăcinte ardeleneşti sau colaci kurtos, toate aceste au putut fi găsite la Târgul de Crăciun de la Timișoara.

Tot la căsuțe s-au găsit şi castane prăjite, crocante şi nemaipomenit de bune, dar și porumbi fierți.

Castanele provin din Spania, sunt castane comestibile şi nu sălbatice ca din castanii noştri. „Obiceiul a revenit la Timişoara, care pe timpul lui Ceauşescu era renumită prin piureul de castane ce se consuma prin cofetăriile comuniste. În zona Comloşului Mare şi în nordul ţării, zona Baia Mare-Sighet, se află plantaţii cu castani comestibili. În Timişoara vin mulţi turişti, mulţi italieni, care au un simţ dezvoltat al consumului de castane, şi au început să aibă căutare, mai ales că am şi importat castane din Italia”, a spus Florin Ilieş, care mai avea în vânzare pe tarabe şi porumb fiert, halva turcească, rahat turcesc, dar şi alte dulciuri.

Doar o săptămână, timişorenii vor mai găsi căuţele în centrul Timişoarei, după Sf. Ion acestea vor fi ridicate, aşa că dragi timişoreni grăbiţi-vă pentru ultimele cumpărături de sezon rece.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.