Casa Verde Fotovoltaice: Programul național va fi reluat în 6 noiembrie

107

Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a anunțat că programul prin care se finanțează instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică va fi reluat de miercuri, 6 noiembrie, ora 10.00. De la această dată, instalatorii validaţi vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia informatică, scrie Romania24.

Potrivit AFM, persoanele fizice care nu au depus şi nu au înregistrat documentele la instalatorii validaţi până în data de 10 septembrie vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiţia ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicaţia informatică.

“Toate documentele înregistrate cu succes în aplicaţia informatică, precum şi cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicaţie până la momentul suspendării accesului în aplicaţia informatică, sunt acceptate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării”, se menţionează în comunicat.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.