Cartea și capul

184

Am fost la Bookfest-ul din București și mărturisesc că am fost tare încântat, fiindcă a fost cel mai arătos și elegant târg de carte din România la care am participat până acum. (Mă pot lăuda că de prin anul 2000 tot merg la târgurile de carte din capitală, măcar o dată pe an, fie la Bookfest, fie la Gaudeamus.) În incinta Romexpo, acolo unde tronează pavilionul central, cel în formă de farfurie zburătoare (i-am spus lui fiu-meu, care m-a însoțit, că e plin de extratereștri înăuntru, care nu ies de acolo fiindcă citesc pe rupte cărți, mai ales scrise autori autohtoni!), s-a construit un pavilion nou: B2.

A fost un târg spațios, respirabil, fără mari riscuri să te ciocnești cu vreun semen, ca până acum. Standurile editurilor păreau mai mari decât anii trecuți, mirosea a curat, a nou și a cerneală tipografică. Ce să mai: Bookfest-ul arăta ca un târg din Occident. Titluri, cu zecile de mii, promoții, evenimente literare, conferințe, sesiuni de autografe, un spațiu destinat copiilor, toaletă nouă și modernă, aer condiționat. Totul era perfect. Părea perfect, fiindcă mai lipsea ceva al naibii de important: cititorii.

Am fost acolo sâmbăta, când de regulă — mai puțin în sâmbetele anilor de criză 2009 și 2010 — e puhoi de lume. (De fapt, sâmbăta e ziua cea mai aglomerată, căci, fiind liberă, mulți și-o petrec printre cărți și scriitori, în căutarea de titluri bune și ieftine, de noutăți ori de rarități, de chipuri pe care le-au văzut la TV, ori de voci pe care le-au auzit la radio.) Acum, în 2 iunie, era ca-n plină criză. Într-un fel, mi-a convenit, fiindcă am putut să mă mișc lejer, n-am fost călcat pe picioare, am putut să văd mai bine standuri și cărți. În alte… feluri, m-am întristat: lumea nu mai citește. Nu mai cumpără cărți. Nu mai e atrasă de litera tipărită. Piața de carte din România stagnează de ani buni, pe când în mai toate țările Europei ea urcă. Încet, dar sus.

Paradoxul face ca editurile de la noi să se întreacă, în continuare, în publicarea de cărți. Mii de tiluri noi, de la cele semnate de autori români, până la cele traduse din alte limbi, încearcă să stârnească pofta de lectură. Coperte frumoase, titluri care, în Occident, se vând în sute de mii de exemplare, prețuri mici. Și mari. Mari, fiindcă tirajele sunt scăzute, iar consecința este că prețul per exemplar e ridicat. Comparabil cu cel din Vest. Doar că acolo salariile zâmbesc. Revin la paradox: deși piața de carte — o spun cifrele — e flască, scriitorii și editorii nu prididesc cu publicatul. Pentru cine?

La lansarea volumului China în zece cuvinte, scris de unul dintre cei mai în vogă autori chinezi, Yu Hua, lansare desfăşurată la standul Editurii Humanitas de la Bookfest, scriitorul Gabriel Liiceanu a afirmat, printre altele: „…vă spun revolta mea împotriva oamenilor care nu citesc. Îmi vine să urlu gândindu-mă că o experienţă de genul ăsta ar face poate din noi un popor care ar avea mai puţin decât 42% de analfabeţi funcţionali şi un prim-ministru care ar putea să pună laolaltă două-trei cuvinte într-o propoziţie. Ei bine, aici suntem”. Iar după cât de subțirel era publicul de printre cărți, vom fi și mai rău.

Apetența pentru acest exercițiu spiritual formator, care este cititul, scade… copios. Părinții nu mai citesc, iar copiii fac ce văd la cei care le-au dat viață. Profesorii nu mai citesc (nu se pun la socoteală puținele excepții!), iar elevii abia așteaptă să îi ia drept model la acest capitol. Șefii nu mai citesc, subalternii respiră ușurați că n-au și astfel de obligații de serviciu. Nici măcar scriitorii nu mai citesc, preocupați să scrie cărți pe care, de fapt, nu le mai citește aproape nimeni.

Și totuși… După această ediție de Bookfest — în care o serie de participanți (cititori, editori, scriitori, jurnaliști, gură-cască) au depus mărturii că a fost puțină lume în târg, iar și mai puțină a cumpărat cărți — mai toate editurile au declarat, atenție mărită!, că au avut vânzări record și cele mai mari încasări de când sunt ele pe la târgurile de profil. Halucinant? Nici vorbă! Astfel de „bombe” se dau după fiecare eveniment de acest fel. Chiar și în nefaștii ani 2009 și 2010, despre care am amintit la început, tot la fel se mințea: ca în vremurile bune. Editurile n-au vrut și nu vor să genereze panică, încât piața de carte să o ia la vale. Editorii speră că, dacă trombonesc astfel, cititorii (câți au mai rămas) o să afle și o să se simtă motivați să cumpere. Din nefericire, situația reală a cărții e reflectată cel mai bine sus, la capul țării.

LĂSAȚI UN MESAJ