12.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Cârnații bănățeni așteaptă să fie degustați!

Redactorii săptămânalului de limbă germană „Banater Zeitung” organizează şi în 2017 „Degustarea cârnaţilor bănăţeni”- „Worschkoschtprob”, sărbătoare cu o tradiţie de câteva decenii pentru minoritatea germană din Banat, şi nu numai.

Pentru a fi o degustare a cârnaţilor bănăţeni în adevăratul sens al cuvântului, evenimentul a poposit în ultimii ani în diferite localităţi din Banat, localităţi din judeţele Timiş şi Arad cu o puternică minoritate germană: Sânnicolau Mare, Lugoj, Sântana. Anul acesta evenimetul va ajunge în Banatul de Munte, la Bocșa, în judeţul Caraș-Severin. Degustarea va avea loc joi – 09 februarie.

Degustare carnati Radna 2

Şi în acest an Degustarea Cârnaţilor Bănăţeni cuprinde două secţiuni de concurs: producătorii privaţi (cârnaţi făcuţi în propria gospodărie pentru consumul propriu) şi firmele producătoare de mezeluri (cârnaţi produşi pentru comerţ). În acest sens, redacţia Banater Zeitung va primi mostrele de cârnaţi (câte o pereche/ participant) în seara ce precede evenimentul, începând cu ora 17, în locaţia unde o zi mai târziu va avea loc evenimentul, sau în ziua manifestării până cel târziu ora 10.30. Din motive obiective, produsele aduse după această oră nu vor mai putea fi înscrise în concurs.

Şi cei care vor să aducă spre degustare şi alte mezeluri pregătite în casă sunt bineveniţi. Pentru ei se va întocmi o secţiune de concurs separată, dar doar dacă se vor aduna cel puţin cinci concurenţi diferiţi pentru aceasta.

Intrarea la eveniment se va face pe baza abonamentului la ziarul german „Allgemeine Deutsche Zeitung/ Banater Zeitung”, şi pe bază de invitaţie ce nu poate fi cumpărată. Participarea la concurs este gratuită pentru cei înscrişi în concurs şi pentru presă.

Degustare carnati Radna 8

Scurt istoric

Suplimentul „Banater Zeitung” (BZ) şi ziarul-gazdă „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” (ADZ) continuă o tradiţie veche de mai multe decenii: „Worschtkoschtprob´”/ „Degustarea cârnaţilor”, iniţiată de către redactorii ziarului „Neue Banater Zeitung” (NBZ) sub conducerea redactorului-şef Nikolaus Berwanger.

„Worschtkoschtprob” a fost până în 1989 o manifestare privată şi uşor subversivă desfăşurată în interiorul redacţiei, unde cititorii din spaţiul rural bănăţean – dar nu numai – aduceau la redacţie, pentru degustare („juriul degustător” fiind redactorii) şi pentru „concurs” mostre ale cârnaţilor făcuţi în casă. Ziua desfăşurării evenimentului era publicată doar în NBZ, fapt pentru care participau doar cititori ai ziarului. Pentru ziar era un bun prilej de strângere a relaţiilor dintre redactori şi cititori. Cu peste 20 de ani în urmă, publicaţia Banater Zeitung a decis să organizeze o manifestare publică, mizând în continuare pe pasiunea bănăţenilor pentru cârnaţi. Succesul înregistrat – la fiecare ediţie au participat sute de prieteni ai ziarului – ne-a înlesnit mult organizarea în continuare a manifestării, căci numeroase firme o sponsorizează cu generozitate. Cu 15 ani în urmă, am permis pentru prima dată accesul unor firme producătoare de mezeluri, iar cu 4 ani în urmă am decis să ajungem mai aproape de producătorii de cârnaţi din Banat, dar şi de cititorii ziarului german. Astfel evenimentul a avut loc ediţiile trecute şi în Sânnicolau Mare (2012), Lugoj (2013), Sântana (2014) și Radna (2016).

„Banater Zeitung” apare de la începutul anilor 90 ca supliment săptămânal al singurului cotidian de limbă germană care apare la est de Viena, „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”. Echipa „Banater Zeitung”, gazda evenimentului se compune din redactorii: Werner Kremm, Raluca Nelepcu, Ştefana Ciortea-Neamţiu, Andreea Oance, Zoltán Pázmány, Iulia Sur, Siegfried Thiel, Balthasar Waitz.

Gant la degustare de carnati

„Worschkoschtprob”, sărbătoarea cu o tradiţie de câteva decenii pentru minoritatea germană din Banat, şi nu numai, se poate transforma într-un punct interesant în programul manifestărilor pe care le va organiza capitala Banatului în calitate de Capitală Europeană a Culturii – 2021.

„Manifestările particulare din istoria comună a acestor locuri, cum este și cea organizată de ziariștii de la Banater Zeitung ar trebui să predomine în programul pe care și-l propune Timișoara în calitate de Capitală Europeană a Culturii 2021”, crede reprezentantul Forumului Democrat German, Ovidiu Ganț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Grădinița PP 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3,...

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a...

Citește și :