6.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Capitala Culturală, mai mulţi bani de la Primăria Timişoara

Proiectul Timişoara – Capitală Culturală Europeană primeşte mai mulţi bani de la bugetul local. După ce o perioadă, anul trecut, finanţarea municipală a fost oprită de Curtea de Conturi, care o considera ilegală, acum lucrurile au reintrat în normalitate.

Primăria Timişoara face parte din Asociaţia Timişoara – Capitală Culturală Europeană şi, potrivit, statutului, are obligaţia de a plăti o cotizaţie anuală. Pe ultima sută de metri înainte de alegerile din 5 iunie, aleşii au majorat suma pentru proiectul cultural la un milion de lei, dublând astfel bugetul iniţial.

„Ţinând cont că următoarele luni sunt deosebit de importante pentru participarea municipiului Timişoara la etapa finală de selecţie pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021 şi calendarul foarte strâns al candidaturii (12 august 2016- depunerea dosarului, 12 septembrie 2016 – vizita juriului, 15-16 septembrie 2016 – susţinerea candidaturii, 17 septembrie-31 decembrie managementul perioadei post-selecţie), propunem emiterea unei hotărâri de Consiliu Local prin care să se aprobe modificarea cuantumului cotizaţiei anuale a Primăriei Municipiului Timişoara la Asociaţia “Timişoara Capitală Culturală Europeană” de la 420 000 lei la 1.000.000 lei, cotizaţie care va fi aferentă anului 2016 precum şi anilor următori, conform Incheierii civile 4625/04.05.2016 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată in dosarul 8318/325/2016”, se arată în decizia consilierilor.

Timişoara a intrat în finala concursului pentru desemnarea viitoarei capitale culturale a Europei, alături de Cluj-Napoca, Baia-Mare şi Bucureşti.

Alte subiecte :

Mai multe spitale din Timișoara se pregătesc să ,,tragă obloanele”. Ce se va întâmpla cu miile de pacienți dacă fondurile cerute nu vor veni...

Situația financiară a marilor spitale rămâne una critică, în ciuda semnalelor trase în mod repetat de conducerile unităților sanitare. Marile spitale din Timișoara se confruntă,...

Încă un pas pentru stadionul Timișoarei

Noul stadion al Timișoarei a intrat în ultima etapă! Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru stadionul Dan Păltinișanu va fi aprobată...

Citește și :