Canicula restricţionează circulaţia TIR-urilor din vestul ţării

165

Meteorologii au anunţat pentru aceste zile temperaturi de peste 35 de grade Celsius în Banat. Cum canicula afectează asfaltul de pe şosele, administratorii drumurilor naţionale anunţă că s-ar putea impune restriţii de circulaţie pentru maşinile de mare tonaj.

„CNAIR avertizează că este posibilă interzicerea temporară a circulaţiei vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu. Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere”, transmit autorităţile.

Transportatorii trebuie să ştie că există şi excepţii care nu se supun restricţiilor. Acestea sunt:

 transporturile de persoane;
 transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală;
 vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
 transporturile funerare;
 transporturile poştale;
 transporturile de echipamente de prim ajutor;
 transporturile pentru distribuire de carburanţi;
 transporturile de mărfuri sub temperatura controlată;
 transporturile pentru tractări vehicule avariate;
 transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
 transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
 transporturile apă îmbuteliată;
 transporturile de produse provenite din exploatări agricole.

LĂSAȚI UN MESAJ