17.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Când ar putea începe, efectiv, lucrările la noul stadion al Timișoarei. Alte investiții de aproape 5 miliarde de euro vor intra în Timiș și în Timișoara anul acesta

Timișoara și județul beneficiează de investiții record prin programe naționale, guvernamentale și europene, apreciază parlamentarul PSD Alfred Simonis.

Președintele Camerei Deputaților estimează că valoarea investițiilor atinge aproape 5 miliarde de euro.

Potrivit parlamentarului social-democrat de Timiș, măcar o parte din banii produși în regiune se întorc în vestul țării.

“Timișul este, eliminând Capitala, județul unde sunt cei mai mulți bani astăzi, atrași în diferite investiții, pe diferite programe. Și nu vorbesc de idei de schițe și hărți cu trasaje. Nu. Chestiuni concrete, finanțări asumate, finanțări aprobate, licitații în derulare, unele din lucrări în derulare. Pe zona de infrastructură feroviară sunt aproape 2 miliarde de euro, din care 1,2 miliarde sunt în Timiș. Autostrada Timișoara-Belgrad, care va fi lansată în licitație acum, în martie, costă în jur de 400 de milioane de euro. Centura de Vest, care costă 500 de milioane de euro aproximativ. Timișoara va fi, cred, primul aeroport care va avea un terminal Schengen exclusiv”, spune Aflred Simonis.

Președintele Camerei Deputaților a mai amintit și investiția pentru viitorul Institut Oncologic, estimată la 250 de milioane de euro.

Simonis mai spune că licitația pentru execuția noului stadion “Dan Păltinișanu, estimat la 200 de milioane de euro, va fi derulată până în vara acestui an. Lucrările de construcție vor dura efectiv 30 de luni.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :