„Campionii” pensiilor speciale şi ai indemnizaţiilor. „Vechime” în politică, zeci de mii de lei lunar

95

Eliminarea pensiilor de serviciu ale parlamentarilor reprezintă scăparea de aproape 1% din totalul pensiilor speciale care sunt în plată în România. De altfel, numărul beneficiarilor până la adoptarea legii de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari, adică miercurea trecută, era sub o mie, cu toate că actul normativ privind instituirea acestor lefuri datează din 2015.

Potrivit datelor furnizate de Parlamentul României la solicitarea site-ului G4Media, în luna ianuarie erau în plată 827 de pensii speciale, 574 fiind pentru foşti deputaţi şi 253 pentru foşti senatori. Pensia medie a unui parlamentar era de 5.700 de lei, cea mai mare fiind de 14.827 de lei, adică pentru cei care au avut mai mult de trei mandate în legislativul României.

Pe lista celor care au şi-au depus dosarul ca să încaseze acest tip de pensie au fost şi politicienii care au făcut carieră în cei 30 de ani de democraţie, iar în ultimii ani au ajuns pe funcţii călduţe, de unde oricum încasează zeci de mii de lei lunar.

Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale a României, a fost printre cei care şi-au depus dosarul pentru pensie specială, cu toate că avea venituri cu mult peste media unui român de rând. Potrivit ultimei declaraţii de avere, în 2019, Dorneanu a încasat lunar, ca pensie pentru cele două mandate de parlamentar, 6.200 de lei. Această sumă poate fi considerată simbolică, dacă ne raportăm la pensia specială de judecător CCR, dat fiind că aceasta ajunge la 37.800 de lei lunar. Iar preşedintele CCR nu are doar pensie specială pentru activitatea sa la Curte, ci şi o indemnizaţie lunară. Astfel, leafa sa pentru munca la CCR din 2019 era de 24.500 de lei pe lună. Practic, pensia specială de parlamentar nu reprezenta nicio zecime din totalul veniturile sale, dar totuşi a ales să o încaseze.

Fostul liberal şi membru ALDE Radu Stroe a fost un alt caz fericit de pensionar special cu venituri multiple de la stat. Radu Stroe a avut patru mandate de parlamentar, iar în perioada august 2012 – ianuarie 2014 a fost ministru al Internelor în Guvernul Ponta. Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, cea din 2020, aşadar precizând veniturile din anul fiscal precedent, Radu Stroe a primit o pensie specială lunară de 9.400 de lei, în timp ce pensia pe bază de contributivitate era de 4.100 de lei lunar. Deşi pensionar cu acte în regulă, PSD şi ALDE l-au numit din 2018 pe Stroe membru în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi consilier al preşedintelui Curţii de Conturi a României. Pentru cele două funcţii, Stroe a încasat lunar 15.200 de lei.

sursa – adevarul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.