Campioane naționale pentru a patra oară

122

Dumbrăvița are cu se mândri, fetele de la secția de tenis de masă au cucerit un nou titlu de campioane – al patrulea consecutiv. Timișencele au învins în deplasare Politehnica Iași cu 5-2 în returul finalei din Superligă.

Vești excelente din Moldova pentru sportul timișean. ACS Dumbrăvița rămâne regina tenisului de masă cel puțin încă un an. Al patrulea la rând după performanțele precedente din 2014, 2015 și 2016. Un nou titlu de campioană care aduce automat și o nouă participare în cupele europene pentru gruparea de lângă Timișoara.

Fetele pregătite de Nicoleta Huszar au cucerit al patrulea titlu după o nouă finală în fața Politehnicii Iași. Dumbrăvițencele au câștigat ambele dueluri ale finalei, 5-4 acasă și 5-2 la Iași. Confruntarea decisivă s-a jucat sâmbătă în Copou și a fost tranșată de timișence mai clar decât în manșa tur. Andreea Zanfir a adus două puncte în retur, la fel ca și lidera echipei Adina Diaconu, în timp ce Andreea Dragoman a reușit un punct și partida s-a încheiat cu succesul oaspetelor.

Rezultate: Tania Plăian – Zanfir Andreea 1-3 (7-11;11-7;8-11;9-11), Irina Ciobanu – Dragoman Andreea 3-1 (11-8;12-10;8-11;13-11), Andreea Clapa – Adina Diaconu 0-3 (6-11;6-11;3-11), Ciobanu Irina – Zanfir Andreea 2-3 (15-13;8-11;8-11;11-6;11-13), Plăian Tania – Diaconu Adina 3-1 (11-5;11-8;9-11;11-4), Clapa Andreea – Dragoman Andreea 0-3 (3-11;7-11;5-11), Irina Ciobanu – Adina Diaconu 2-3 (9-11, 7-11, 11-9, 11-7, 10-12)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.