Camionagii, amendați la Timișoara!

539

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au efectuat în cursul zilei de ieri o acțiune fulger pe linia depistării conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care nu respectă prevederile legale referitoare la circulația pe raza municipiului Timișoara, astfel de acțiuni fiind efectuate periodic.

În doar câteva ore, un număr de 11 conducători auto care au circulat cu autovehiculele pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricţie sau limitare a accesului acestora, precum și conducători de autovehicule de mare tonaj care au circulat prin Municipiu fără a achita taxa de tranzit au fost sancționați, deoarece au încălcat prevederile OUG 195/2002 și respectiv HCL 638/2013, sancțiunile ridicându-se în total la peste 15.000 lei.

Astfel de probleme au fost depistate în zone precum str. Amurgului, Calea Șagului, Muzicescu/Girocului.

Reamintim că sancțiunile pentru circulația în zone în care acest lucru nu este permis sunt cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă, mai exact între 1305 și 2900 lei, iar pentru cei care nu achită taxa de tranzit sunt de 2500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.