Călăuza celor 13 migranți, cercetată penal

27

Călăuza care a fost prinsă în timp ce transporta 13 migranți, din Timiș spre granița cu Ungaria, este cercetată penal. Procurorii Parchetului de pe Lângă Tribunalul Timiș anchetează dosarul pentru trafic de migranți.

”În sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 05.06.2020, în scopul obținerii unui folos patrimonial, respectiv a sumei de 500 euro pentru fiecare migrant, inculpatul Y.U. a transportat cu microbuzul 13 migranți care anterior au intrat ilegal din Serbia și România, cu scopul de a-i călăuzi în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat în Ungaria, pentru a ajunge în Austria. În aceeași dată, inculpatul Y.U. a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile”, aflăm de la parchet.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.