Cafea caldă pentru medicii timișoreni din prima linie a luptei cu coronavirusul

393

Gest emoționant făcut de doi tineri antreprenori din Timișoara, pentru medicii care se află în prima linie în lupta cu noul virus, COVID-19. Aceștia îi recompensează, zilnic, cu cea mai bună cafea. Zeci de preparate pe bază de cafea specială, de origine, cu lapte sau fără, ajung în fiecare dimineață în locurile cheie unde lupta cu SARS-Cov 2 se dispută zilnic, contra cronometru.

„Din pasiunea pentru o cafea ieșită din ordinar, prin prisma cunoștințelor obținute din călătoriile precedente, am decis ca în aceasta perioadă să dărâmăm granițele, într-un tur al cafelei care să ne poarte oaspeții în jurul lumii, chiar și atunci când libertatea mișcare ne este îngrădită. Adevărații artiști ai contextului sunt medicii, pe care considerăm că trebuie să îi susținem fiecare, după posibilități. Noi le ducem cafea de origine, din Costa Rica, Ethiopia și Columbia sub formă de preparate ambalate to go, mulțumindu-le astfel, în fiecare zi, pentru dedicarea cu care se implică în această perioadă extrem de dificilă pentru întreaga umanitate”, transmit Viorel Baicu și Sergiu Vlad, fondatorii unei cafenele din Timișoara.

De câteva săptămâni, medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” și cei de la Spitalul Clinic de Urgență Județean „Pius Brânzeu” din Timișoara au astfel mici momente de bucurie și satisfacție în cursa contra cronometru pe care o desfășoară, de luni de zile, pentru a salva viețile semenilor noștri, în noul context pandemic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.