4.1 C
Timișoara
luni 9 decembrie 2024

BURGER KING® va deschide un restaurant în Iulius Town Timișoara

IULIUS a semnat un parteneriat cu BURGER KING® pentru două restaurante în proiectele mixed-use din Timişoara și Iași. Prima locaţie a fost inaugurată la Palas Iaşi, urmând ca în această primăvară să fie deschisă și cea din Iulius Town Timișoara.

Restaurantul din Timișoara va fi la parterul clădirii de birouri United Business Center 1 din ansamblul mixt Iulius Town, iar inaugurarea sa este programată la începutul primăverii. Restaurantul BURGER KING® din ansamblul urbanistic Palas, situat în centrul Iaşului, a fost inaugurat pe 18 ianuarie 2024 şi este prima locație pe care retailerul a deschis-o în rețeaua naţională dezvoltată de compania IULIUS.

„Segmentul de food & beverage reprezintă o ancoră valoroasă în reţeaua IULIUS. Astfel, urăm bun venit și noului partener BURGER KING®, al doilea cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume şi unul dintre retailerii cei mai solicitaţi de clienţii noştri, care a ales proiectele mixed-use din Iaşi şi Timişoara pentru continuarea planurilor de expansiune pe care le are în România. Anul 2024 va aduce şi alte noutăţi puternice, care vor reconfirma statutul mall-urilor noastre de lidere de piaţă la nivel regional”, a spus Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS.

„Parteneriatul cu IULIUS reprezintă un pas important în strategia noastră de expansiune și consolidare a prezenței BURGER KING® în România. Deschiderea restaurantului din Palas Iași, dar și următoarea inaugurare în Iulius Town Timișoara, sunt dovada angajamentului nostru de a aduce experiența BURGER KING® mai aproape de clienții noștri în centre urbane importante. Aceste noi locații subliniază dorința noastră de a oferi mâncare de calitate și experiențe memorabile. Privim cu entuziasm spre viitor şi avem încredere în potențialul de creștere în aceste zone dinamice”, a declarat Alin Nenciu, Marketing Manager la Burger King România.

Despre BURGER KING®

Zilnic, peste 11 milioane de clienți vizitează restaurantele BURGER KING® din întreaga lume și sunt întâmpinați cu servicii de înaltă calitate, produse cu un gust desăvârșit și prețuri accesibile. Înființat în 1954, BURGER KING® este al doilea cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume. De peste 50 de ani, originala HOME OF THE WHOPPER® și-a luat angajamentul de a folosi ingrediente premium și de a oferi clienților rețete originale și experiențe de familie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :