21.2 C
Timișoara
luni 15 aprilie 2024

Bărbat suspectat de săvârșirea în public de acte obscene, depistat de polițiștii locali în zona Parcului Copiilor

Polițiștii locali au acționat în cursul zilei de astăzi, în jurul orei 11.00, în zona Parcului Copiilor, unde au depistat un bărbat cunoscut ca făcând parte din categoria celor care săvârșesc în public acte și fapte obscene, de natură să provoace indignarea celor din jur, obișnuind să se autosatisfacă în public.

De altfel, au fost mai multe sesizări de acest gen în zonă. Polițiștii locali l-au depistat în apropierea Podului Michelangelo, fiind identificat în persoana unui bărbat de 37 de ani, din Charlotenburg – Timiș.

De-a lungul timpul au mai existat cazuri în care astfel de persoane au fost depistate în această postură, în aceeași zonă, fiind sancționate conform Legii 61/1991 republicată, cu amenzi de 1000 de lei.

De această dată, cel în cauză, nefiind surprins în fapt, a fost îndrumat către domiciliu, fiindu-i puse în vedere prevederile legale. Reamintim că în astfel de cazuri este necesar să se sesizeze cât mai rapid la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.

Potrivit legii, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene de natură să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora se sancționează cu amenzi de la 200 la 1000 lei.

Alte subiecte :

Hala de lactate din Piața Badea Cârțan a fost modernizată

SC Piețe SA Timișoara a finalizat un amplu proiect de modernizare care a fost implementat la Hala de lactate din Piața...

Donatorii de sânge primesc tichete de masă în valoare de 280 de lei

Studenții la medicină organizează, la nivel de țară, campania „Donează sânge, fii erou!”. Cei care doresc să doneze sunt așteptați la centrul de Transfuzie...

Colterm reia încălzirea

Citește și :