4.1 C
Timișoara
joi 11 decembrie 2025

Bărbat depistat de polițiștii locali după ce a sustras mai multe produse dintr-un magazin din zona centrală – acesta nu e la prima faptă, fiind prins recent în aceeași ipostază

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică, aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în jurul orei 16.00, în zona centrală, au fost sesizați din cadrul Dispeceratului Poliției Locale despre faptul că o persoană a sustras mai multe produse alimentare dintr-un magazin de pe Str. Gheorghe Lazăr nr. 5 și a fugit, fără să le plătească.

Polițiștii locali au trecut la urmărirea acestuia, în baza descrierilor primite, fiind depistat și ulterior condus la sediul instituției în vederea întocmirii documentelor specifice în acest caz. În urma identificării, s-a stabilit că se numește Ț.C., are 35 de ani și are domiciliul în Timișoara.

Cel în cauză nu este la prima faptă de acest gen, la începutul acestei luni fiind depistat și predat, alături de alte două persoane, la Secția 1 Poliție, tot pentru sustragerea de bunuri dintr-un magazin din Piața Libertății. Bărbatul a fost predat și de această dată polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Final de an la Agenția de Dezvoltare Regională Vest | FOTO-VIDEO

Așa cum stă bine unor oameni gospodari ce sunt foarte chibzuiți cu banul public reprezentații ADR Vest au ținut să facă un succint bilanț...

Un altfel de mentorat: UVT a lansat SINERGIA, un program de mentorat lingvistic și integrare culturală pentru studenții internaționali

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, a lansat Programul de mentorat lingvistic și integrare culturală SINERGIA....

Citește și :