8.1 C
Timișoara
sâmbătă 6 decembrie 2025

Bărbat cunoscut ca vânzător de țigări netimbrate în Piața Iosefin sancționat de polițiștii locali cu 20.000 de lei. Atenție, atât cumpărătorii, cât și vânzătorii riscă amenzi drastice

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor,  aflându-se în executarea atribuțiunilor de serviciu în Piața Iosefin, s-au sesizat din oficiu astăzi cu privire la faptul ca în spațiul de vânzare un bărbat cunoscut ca făcând parte din categoria persoanelor care comercializează produse supuse accizării în perimetrul respectiv, deținea 40 pachete de țigări marca De Santis. S-a procedat la legitimarea persoanei în cauză și s-a constatat că este vorba despre un bărbat cu domiciliul în Timișoara.

Cu privire la proveniența produselor pe care le avea asupra sa, cel în cauză nu a putut face dovada legală de deținere, fapt pentru care s-a luat măsura legală de sancționare contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii 227/2015 – Codul Fiscal, cu amendă în valoare de 20.000 lei, dispunându-se totodată și măsura complementară de confiscare a țigărilor.

Acesta nu este singurul caz de acest gen, anul acesta mai multe persoane fiind depistate în aceeași zonă vânzând sau cumpărând astfel de produse. Reamintim că atât cei care comercializează, cât și cei care cumpără produse supuse accizării riscă să fie sancționați dacă sunt prinși în această situație, deoarece potrivit actului normativ menționat, atât punerea în vânzare, cât și deținerea de astfel de produse se sancționează drastic, amenzile ajungând până la 20.000 de lei.

Alte subiecte :

Anca Alexandrescu a trecut pe primul loc în opțiunile de vot ale bucureștenilor

Aflată în premieră pe primul loc în cursa pentru Primăria Capitalei, Anca Alexandrescu punctează la mai multe capitole, arată datele unui sondaj de opinie...

Domnul Ungureanu

Aș fi vrut să fiu mai tânăr scriind aici, acum: în spate cu marea și-n față cu lacul Siutghiol. Parcă și mai îngust seara,...

Lucrări Aquatim de spălare

Citește și :