„Banat Brunch”, sau turism apropiat de natură și mese luate în tihnă VIDEO

430

Nu este deloc un fapt banal că zona de sud a Ardealului, mai cu seamă Sibiul, au devenit un soi de capitală a gastronomiei românești. Aici se pot vedea, gusta, ori chiar mânca pe săturate dintr-o gamă întreagă de produse, în special, din cele tradiționale.

Dar sunt la ele acasă și interpretările mai moderne a bucatelor vechi și simple, după rețete păstrate din vechime. Turiștii veniți de oriunde din țară și din lume vizitează munți, lacuri, orașe sau castele dar… la foame toți fac la fel. Adică se reped la ceva bun. Iar gazdele trebuie să îi omenească cu ce au mai bun.

Fie chiar și un ou atent pregătit, ori un cârnat de casă dacă este oferit cu dragoste și o pâine coaptă pe vatră fac mai mult decât minunățiile de cinci stele Michellin de la restaurantele cu mari pretenții.

Conceptul de Brunch, aplicat la grupuri de călători ce vizitează satele românești, a prins repede. Este un mic dejun mai copios, ori un prânz mai frugal, după caz. Dar important este ca nimeni să nu se grăbească. Mâncarea se face din resurse locale: ce are gospodarul prin curte și turistul asistă la pregătire sau chiar dă o mână de ajutor la tăiat lemne, ori la amestecat în mămăligă.

Este un prânz pe îndelete unde se stă de vorbă și se socializează. Copii se joacă în curte. Poate unii nu au văzut în viața lor un miel ori o găină în mediul natural. După o masă de două ore urmează alte două ore de vizitat localitatea respectivă cu ce are mai interesant. Conceptul funcționează de ceva vreme la Sibiu, iar acum se încearcă aplicarea lui și în Banat.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș alături de Asociația My Transilvania, Sibiu au lansat, azi, la Centrului Multifuncțional Bastionul Theresia a conceptului „Banat Brunch” . Deja sunt bine organizate primele evenimente dintr-un șir de șase, în acest an în Banat.

Pentru început a avut loc o prezentare a conceptului de Brunch și activitate a asociației My Transilvania, Sibiu de către Cristian Cismaru, care are o experiență cu grupuri din diverse țări ce doresc un astfel de turism organic și mai apropiat de natura simplă. Cornel Posea, deja aplică un turism de acest fel la hostelul său și se bucură de un real succes, a adus în discuție rezultatele pozitive de la Bazna.

Ludovic Satmari a explicat, din poziția de ghid turistic, ce a observat că doresc cei ce apelează la dânsul.

Prezentarea proiectului Banat Brunch a fost făcută de Delia Barbu, care în calitate de specialist a și intuit șase astfel de localități ce ar dori să găzduiască drumeții. Primul eveniment va avea loc pe data de 1 iunie, în Sat Bătrân din comuna Armeniș, unde se va putea vizita și rezervația cu zimbri ce sunt pe cale de a fi aclimatizați acolo.

Alte locuri posibile sunt la Margina, Crivina-Poeni, Stanciova, Zarand – Arad și la Buzad, odată cu Electroruga de pe dat de pe 1 septembrie. Dar se mai pot alătura și alte localități care cred că pot oferi ceva interesant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.