Băiat găsit într-o baltă de sânge la un skate-park. A fost adus de urgență la Spitalul de Copii din Timișoara

1040

Un copil de doar 14 ani s-a accidentat grav, sâmbătă la prânz, la skate-park-ul din Lugoj, situat în Parcul George Enescu.

Băiatul a căzut cu fața în jos, de pe bicicletă, spărgându-și nasul și fiind găsit de medici într-o baltă de sânge. Oamenii care s-au adunat în jurul tânărului spun că băiatul și-ar fi pierdut pentru un moment cunoștința. Medicii de pe ambulanță spun că l-au găsit pe copil conștient.

“L-am găsit pe tânăr plin de sânge, cu fractură de piramidă nazală, epitax, sângerare nazală, dar conștient. L-am preluat și transportat imediat la spital. Tânărul nu avea niciun fel de echipament de protecție, cască sau altceva. Băiatul de 14 ani a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara”, au declarat pentru Lugojeanul.ro cei de la Serviciul de Ambulanță Lugoj.

Băiatul va fi supus mai multor investigații medicale la Timișoara. Având în vedere că s-a lovit în zona capului, există riscul ca acesta să fi suferit traumatisme craniene.

sursa – lugojeanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.