Avertisment de la Poliția Română pentru toți posesorii de telefoane mobile

519

Poliţia Română recomandă atenţie sporită atunci când folosim telefoanele mobile, printre sfaturi fiind evitarea utilizării reţelelor wi-fi publice pentru operaţiuni bancare, comerţ online sau afaceri personale, precum şi permisiunile acordate utilizării aplicaţiilor.

„Pentru a folosi telefonul mobil în siguranță, vă recomandăm să instalați doar aplicațiile necesare și numai după ce ați verificat la ce date au acces (poziționare geografică, contacte, apeluri telefonice etc.). Pentru a îl folosi în siguranță, polițiștii vă recomandă să fiți precauți când instalați diverse aplicații și să nu accesați link-urile primite prin e-mailuri care solicită actualizarea informaţiilor personale. Setați o parolă sau un pattern pe telefon și cod PIN pe cartelă. Trebuie să cunoașteți setările de securitate pentru telefon și să configurați dispozitivul la blocare automată. Configurați-vă telefonul astfel încât să se blocheze automat după (re)pornire sau la un interval de timp cât mai scurt în cazul inactivităţii”, transmite Poliţia Română.

Sursa citată menţionează că este necesar să realizăm salvări periodice ale datelor pe un suport extern pentru a le putea recupera, în caz de pierdere.

„De asemenea, este indicat să instalaţi un program de securitate special conceput pentru dispozitive mobile, actualizat zilnic și accesați doar site-uri sigure. Atenţie la aplicaţiile folosite şi la permisiunile acordate pentru utilizarea acestora. Evitați utilizarea reţelelor wi-fi publice pentru operaţiuni bancare, comerţ on-line sau afaceri personale. Nu rulați programe a căror origine nu poate fi verificată. Nu deschideți ataşamentele aferente unor e-mailuri venite din partea unor expeditori necunoscuţi. Nu accesați link-urile primite prin e-mailuri care solicită actualizarea informaţiilor personale. Entităţile legitime nu vă vor cere niciodată să furnizați sau să verificați informaţii sensibile printr-un mijloc nesigur, precum e-mailul”, potrivit IGPR.

sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ