19.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Avansează proiectul Spitalului Municipal

Dominic Fritz: „Lucrăm împreună cu Banca Mondială pentru un nou spital municipal, un spital ca afară”

Colaborarea dintre Primăria Timișoara și IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, pentru construirea noului spital municipal al Timișoarei intră în etapa decisivă. Primarul Dominic Fritz a propus Consiliului Local Timișoara încheierea unui acord prin care IFC va furniza asistență municipalității în structurarea și implementarea unui parteneriat public-privat.

Specialiștii IFC, organism internațional la care este membru și Statul Român, vor susține primăria pentru a atrage un operator calificat din sectorul privat să proiecteze, să finanțeze, să construiască și să întrețină noul spital din Timișoara. 

„E o soluție la care lucrăm deja de doi ani pentru a ridica de la zero un nou spital municipal. Să nu mai facem coadă la Viena sau în Ungaria la clinicile de acolo și să oprim hemoragia doctorilor către alte țări. Sunt încrezător că putem să devenim magnet pentru buni specialiști cărora le oferim condiții și echipamente medicale de ultimă generație pentru tratamentul timișorenilor. Parteneriatul cu Banca Mondială ne oferă această oportunitate uriașă de a parcurge întregul drum de la documentații până la construcție și dotarea spitalului. Practic, de la primul studiu până la cheia spitalului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

În prezent, Spitalul Municipal are secțiile împrăștiate în 14 locuri diferite, în oraș.
Pacienții sunt, astfel, nevoiți să se deplaseze între secții pentru a beneficia de tratament și îngrijire. Atât fluxul serviciilor medicale, cât și confortul pacienților și activitatea medicilor sunt îngreunate de obligativitatea deplasării între diferitele locații unde funcționează secțiile. Mai mult, Clinica de Cardiologie ASCAR și cele 2 clădiri ale Clinicii de Obstetrică – Ginecologie funcționează în spații vechi, care nu au fost gândite pentru a fi spital. Întrucât au fost retrocedate, pentru aceste locații este plătită chirie din bugetul local.
Noul spital va avea între 300 și 400 de paturi, într-o unitate modernă și funcțională, iar calitatea serviciilor medicale va crește semnificativ, punând în centrul serviciilor medicale, pacientul. În cadrul viitorului parteneriat public-privat, Primăria va pune la dispoziție terenul pentru ridicarea spitalului, în zona de nord a orașului, lângă Aerodromul Utilitar. Proiectul este cel de  dezvoltare a unei locații greenfield pentru construirea unui complex modern și funcțional spitalicesc și educațional. 
 
IFC este unul din jucătorii importanți din domeniul investițiilor în sănătate. În ultimii 20 de ani, au investit peste 6 miliarde de dolari în proiecte de sănătate și cercetare, în întreaga lume.  
Din previziunile inițiale ale IFC este vorba despre o investiție de circa 120 milioane de euro. Ca o comparație, viitorul Institutul Regional de Oncologie din Timișoara pe care îl realizează Guvernul în clădirea abandonată de pe Calea Torontalului va costa 1,15 miliarde de lei (circa 230 milioane euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Producător de vin din Timiș, obligat prin lege să epuizeze 7 milioane de sticle fără ambalaj SGR

Producătorul de vin „Cramele Recaș”, a obținut în instanță suspendarea articolului din lege care prevede obligativitatea producătorilor de a epuiza toate stocurile fără etichetă...

FOTO – VIDEO | „Corpul B”— telenovela fără sfârșit a lucrărilor la „noua” aripă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”

Până când spitalul va fi gata, părinții, pacienții și medicii stau, „pui de cuc”, într-o altă clădire a Consiliului Județean Timiș. „Toate-s vechi și nouă...

Citește și :