8 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Autostrada demolată, crăpată din nou. Cum arată lotul 3 al Oraștie – Sibiu

Lotul 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu s-a crăpat din nou, potrivit unor imagini publicate de pasionații de infrastructură. Și chiar dacă va fi reparată, aceasta riscă să se crape din nou, avertizează specialiști de la Drumuri. Tot din cauza unor fisuri, acest lot a fost demolat și reconstruit parţial în 2016.

Dezastrul de pe lotul 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu se resimte și la aproape cinci ani după prima dare în trafic a celor 22 de kilometri construiți de italienii de la Salini Impregilo.

La kilometrul 276 s-a produs o tasare, astfel că au fost instituite restricţii de circulaţie. „Tasarea are o adâncime de 7-9 centimetri și o lungime de 82 de metri. Viteza de circulație a fost redusă la 60 km/h în zonă. Tasarea a apărut la doar 200 de metri de zona care a fost demolată și reconstruită în 2016”, scrie TurnulSfatului.ro.

Ca soluție temporară și rapidă, se vor freza două straturi de asfalt și se va returna bitum pe circa 80-100 de metri, pentru ca șoferii să poată circula în siguranță, spun reprezentanții CNAIR. Soluția finală va fi dată, însă, de o expertiză, iar lucrările de reparație vor fi executate cel mai probabil în primăvara anului viitor.

Soluţia cea mai bună pentru acea zonă unde autostrada se tot crapă ar fi fost construcţia din start a unui viaduct, spun specialişti din cadrul CNAIR. Acestă soluţie mai scumpă nu ar fi fost agreată, însă în discuţiile din spatele uşilor închise cu cei de la Comisia Europeană, iar proiectul a fost realizat în varianta mai ieftină, cu terasament.

Specialiștii spun că atât în cazul lotului 3 din Orăştie – Sibiu, cât şi în cazul lotului 3 din Lugoj – Deva, ar trebuie studiate în ansamblu cauzele problemelor.

Sursa: economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Următorul pas pentru tranziția Timișoarei spre energie verde

Primăria Municipiului Timișoara continuă procedurile necesare pentru tranziția la energia verde în termoficare, prin intermediul unui nou serviciu. Astfel, Serviciul Public de Interes Local...

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Citește și :