Autostrada care va lega două mari orașe din România va fi gata în 2019

1554

Anul 2019 ar trebui să aducă României un număr dublu de kilometri de autostradă faţă de 2018, potrivit promisiunilor Ministerului Transporturilor.

Dacă în 2018 s-au inau­gurat 60 de kilometri de auto­stradă, printre care şi deja fai­mosul „ciot“ de 3,3 km al autostrăzii A3 Bucureşti-Ploieşti, anul acesta ar putea fi inauguraţi 118 km. Din aceştia, 43 km pe A1 Lugoj-Deva, 41 km pe A10 Sebeş-Turda – ceea ce înseamnă că de la Sibiu se va putea merge până la Cluj numai pe autostradă – şi 34 km pe A3 Tg. Mureş-Cluj, între Iernut şi Câmpia Turzii.

Pe de altă parte, loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva ar fi trebuit finalizate încă din 2016, deci deja se discută de o întârziere de trei ani. Acum, cel mai probabil vor fi gata în vara acestui an. Cu toate acestea, va rămâne un tronson de 15 km care nu va fi gata, astfel încât nu se va putea circula de la Sibiu la Nădlac numai pe autostradă, iar acest tronson abia anul acesta va fi scos la licitaţie, problemele fiind legate şi de trecerile pentru animale sălbatice.

Dincolo de autostradă, anul acesta ar trebui finalizată modernizarea a peste 170 km de cale ferată, în condiţiile în care pe nici 4% din reţeaua feroviară existentă nu se poate circula cu 160 km/h. Cei 170 km sunt pe coridorul IV paneuropean, între Sighişoara şi Simeria.

sursa – zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ