Autoritățile orașului discriminează cetățenii de categoria a doua care nu au telefon și „pașaport verde”

1806

Deși peste tot se trâmbițează că de la 1 august vom intra într-o nouă fază de destindere a măsurilor medicale destul de restrictive până acum, de fapt se procedează exact invers.
În ciclul de manifestări dedicate zilei orașului a fost programat și un concert ce va avea loc în piața Libertății duminică seara. Momentul forte al serii ar urma să fie trupa Cargo.

Dar de la libertate ( după cum e și numele pieței) la realitate este un pas destul de mare, care este încălcat cu nonșalanță de autoritățile municipale. Acestea împart cetățenii orașului între cei… favorizați și cei de categorie inferioară. În loc să fie un concert deschis oricui, pentru a aduce un omagiu orașului dar și îndrăgitei formații, s-au găsit tot felul de tertipuri pentru a descuraja un spectacol decent.

Accesul este permis cu un bilet special ce poate fi obținut exclusiv pe cale electronică. Mulți cititori au sezizat absurdul situației. Deși biletul este gratuit nu se poate ajunge în posesia lor și simplu la fața locului. Cei care nu au o legătură la internet sau un calculator valid nu pot intra. Repetăm informația! Deși este gratuit! Un fan al trupei ne semnalează că a apelat la un cunoscut să se inscrie pe site-ul cu bilete. Zis și făcut! Vorba vine. Că de fapt nu s-a făcut nimic. Biletul ar trebui printat pentru a fi înmânat rudei ce vrea la spectacol.

Altă problemă: biletul electronic este protejat și nu poate fi copiat pentru a merge la un copy-center pentru a fi pus pe hârtie. „Acum ce fac? Cer împrumut pentru o zi telefonul prietenului meu ca să pot să-l arăt la intrare? Pentru noi ce nu avem un telefon performant de ce nu se poate primi biletul la intrarea în piață?”, ne întreabă și se întreabă cititorul nostru. Edilii timișoreni nu se opresc aici cu sarabanda absurdităților. Alegătorii sunt considerați un fel de paria fără nici un fel de drepturi.

În afară de biletul la intrare trebuie prezentate și un „smoc” de acte doveditoare că au fost vaccinați, sau s-au vindecat de boală. Concertul are loc în spațiu deschis, deci nu ar fi necesară nici măcar masca după cum spun cei ce dau legi și hotărâri după ureche. Dacă ar dori o protecție în plus ar fi suficient să se păstreze distanța dintre scaune. Oricum sună ca naiba, vorba unui cunoscut politician, să mergi la un concert rock și să stai pe scaun. Chiar și la un serviciu religios se mai ridică enoriașii în picioare la anumite momente, darămite la un concert ce se adresează celor cu spiritul tânăr.

„Halal organizatori! Trebuie să stau într-un țarc precum vitele, cu un bilet pe care nu știu cum pot să-l printez că nu merge nicicum și să mai umblu să caut medicul de familie care să-mi dea o țâdulă că am fost bolnav și acum sunt vindecat!”, adaugă, cu năduf, liderul unui grup de fani ai muzicii așa zis libere.

„Să spunem, încă odată, că aici, în această piață, cu peste trei decenii în urmă s-a murit pentru libertate. Acum avem libertate să ne blindăm cu tot fel de adeverințe medicale ce nu spun nimic. Nu mai contează omul și doar hârtia!”

„Domnule Fritz, vă rog faceți ceva și pentru noi cetățenii de categoria a doua sau a treia ce am vrea să și plătim biletul dacă e nevoie dar să fim respectați și nu șicanați!” mai adaugă un rocker ce este vinovat că nu are telefon performant ca să arate biletul electronic.

2 COMENTARII

  1. Libertate pe cartela, intai te supui verificarii si pe urma ti se acorda sau ti se retrage! Ce fel de libertate e asta? Un circ sinistru. Nici un rocker adevarat nu ar trebui sa valideze prin prezenta lui un asemenea regim. Vorba aia: artistii adevarati sunt rebeli, nu oi. Au spiritul liber. Dar libertatea costa. Suntem noi gata sa ne asumam sacrificiul, nu doar beneficiul, la fel ca generatia Revolutiei?

  2. Se mai pune si problema ca manifestatiile artistice „gratuite” sunt de fapt platite de primarii din bani publici. Adica din taxe si impozite achitate de nevaccinati, precum si de vaccinati. Deci cum facem: luam bani de la toata lumea, dar le dam acces numai unora? Atunci sa faca eveniment privat cu acces exclusiv pe baza de bilet platit. Cine accepta conditionarile, valideaza mascarada din propriul buzunar, nu din vistieria comunitatii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.