12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Autoritățile județene promit pistă de canotaj pentru lacul Surduc! Când se va întâmpla ”minunea”…

Vicepreşedintele Agenţiei pentru Arii Protejate, Petru Ionel, s-a aflat la Timişoara, pentru a discuta despre predarea Lacului Surduc în custodia Consiliului Judeţean Timiş. Agenţia are la nivel naţional în jur de 1600 de arii protejate. În judeţul Timiş, agenţia dispune de 25 arii protejate, dintre care doar 7 sunt atribuite, restul fiind în custodia agenţiei. Dintre ariile protejate din judeţ a fost vorba şi de „Poiana Narciselor”, de lângă Făget, în suprafaţă de 20 hectare.

După ce lacul Surduc îi va fi atribuit Consiliului Județean Timiș, iar acesta va intra în custodia luciului de apă, conducerea CJT va avea de gând să pună la punct lacul. Administrația județeană are deja stabilit un buget, calculat la 2 milioane de euro. Din aceşti bani e prevăzută constrcția unei pistă de canotaj, şi pontoanele necesare.

Conducere CJT

La discuţii din partea Consiliului Judeţean Timiş a participat, vicepreşedintele Traian Stancu. Acesta a promis ca, după semnarea actelo,r se va trece la executarea lucrărilor de amenajare şi de construire a pistei, întocmindu-se şi un regulament de folosire a lacului, regulament făcut de custode, care va trebui aprobat de agenţia mediului.

„Punctual, în ceea ce privește Lacul Surduc, avem cunoștință de cerere făcută de domnul vicepreședinte, am avut o primă etapă de verificare documente, chiar ieri am ne-am mai uitat pe masa pe care o avem. O voi prelua, voi merge cu ea la agenție și sper să nu avem nicio surpriză în ceea ce privește atribuirea acestui lac către CJT, având în vedere că are niște avantaje, cum ar fi că prin hotărârea de consiliu județean s-a adoptat un buget. Mai ales că ceea ce dorește CJT să facă pentru Lacul Surduc nu afectează speciile de faună și floră din moment ce se dorește o pistă cu câteva pontoane” a spus Petru Ionel, vicepreşedintele agenţiei.

Consiliul Județean Timiș va lua în custodie, în curând, şi Poiana Narciselor, pentru care se poartă discuţii. „ Noi, ca și consiliu județean, pentru a putea investi pe suprafața Lacului Surduc trebuia să fim ori proprietari, ori custode al acestui lac. Pe mal am reușit să primim în dare în folosință de la Primăria Fârdea suprafața respectivă. Avem probleme cu suprafața de pe luciul de apă și atunci noi trebuia să devenim ori administrator, ori custode, altfel legislația nu ne lăsa să facem această investiție,”, a declarat Traian Stancu. Acesta a mai afirmat că după intrarea în custodie a lacului, CJ Timiș ar putea demara lucrările de construcție a pistei, în valoarea de 2.000.000 de euro, începând de anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Poli Timișoara, amendată de FRF cu 10.000 de lei din cauza suporterilor

FRF a sancționat Poli Timișoara după jocul cu Phoenix Buziaș. Alb violeții au primit o amendă de 10.000 de lei de la Comisia de...

An aniversar, zi de sărbătoare la Teatrul „Merlin”

Așa cum a promis, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” sărbătorește lună de lună prin acțiuni culturale, dar și evenimente de anvergură cei 75...

Lucrări Aquatim

Citește și :