Au început lucrările pe Calea Bogdăneștilor. Ce noutăți cuprinde proiectul

331

A demarat șantierul pe Calea Bogdăneștilor. Timp de mai bine de doi ani, utilajele și muncitorii vor face parte din peisaj. Proiectul cuprinde reabilitarea liniei tramvaiului 5 și acoperirea cu iarbă a spațiului dintre șine, amenajarea de piste de biciclete de 1,5 metri lățime, lărgirea șoselei la 4 benzi pe 2,4 kilometri și plantarea a sute de arbori de-a lungul șinelor.

Investiția, finanțată de Comisia Europeană, trece de 110 milioane de lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor este vara anului 2023. ”Calea Bogdăneștilor, împreună cu strada Grigore Alexandrescu – pe care se desfășoară deja lucrări și pentru care am primit 6 milioane de lei din fondul de rezervă al premierului -, cu pasajul Solventul – aflat în proiectare – și podul Solventul – a cărui proiectare o scoatem la licitație – vor întregi Inelul IV de circulație în zona de vest a Timișoarei. Împreună, ele formează cel mai ambițios proiect de infrastructură din ultimii zeci de ani, în Timișoara”, a transmis Primăria Timișoara.

De asemenea, se mai lucrează și pe strada Grigore Alexandrescu, unde sunt restricții până în vară. Pe planul de reparații apar, marți, și străzile: Crișan, Drubeta, Horia, Renașterii, Aluniș, Cercului, Canal Bega și Nicolae Andreescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.