Au distrus parapeții de pe centură! Cascadoria unor șoferi, pe o șosea din vestul țării! FOTO

67

Accident spectaculos, joi dimineaţă, pe şoseaua de centură a Oradiei, pe strada Ovid Densusianu. O maşină a fost serios avariată, după ce a fost acroşată de un camion.

Opelul, care avea și bulină de începător, circula pe banda 2, pe sensul Calea Sântandrei spre Piaţa Ioşia, când camionul, care circula pe banda 1, nu s-a asigura la schimbarea benzii, acroşând astfel autoturismul şi împingându-l în parapeți.

Din impact, parapeţii New Jersey care delimitează cele două sensuri de mers, au fost mutaţi câţiva metri, la marginea şoselei.

De altfel se pare că acesta a fost şi norocul şoferului maşinii mici, care altfel ar fi putut ajunge pe contrasens şi s-ar fi putut produce o tragedie.

„Din fericire, este un eveniment rutier fără victime. Au fost implicate două autovehicule, un autoturism şi un autotractor DAF. Pe fiecare sens, se circulă pe o singură bandă”, a precizat pentru ebihoreanul.ro comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

foto: Infotrafic jud.Bihor /FB

LĂSAȚI UN MESAJ