Au apărut linii noi de tramvai pe Cetății și asfalt pe Bogdăneștilor

236

Pe bulevardul Cetății au apărut primele linii noi de tramvai, iar pe Calea Bogdăneștilor a fost turnat primul strat de asfalt. Lucrările au ajuns la aproximativ 30%.

„Pe Cetății a fost montat deja primul tronson de șine de tramvai. Șinele au fost atașate unui schelet de metal care a fost apoi învelit în beton. De asemenea, fundația pentru rețeaua de alimentare cu curent electric a tramvaiului a fost finalizată, iar la începutul anului viitor vor fi montați stâlpii pentru catenară. Pe Bogdăneștilor a fost pus primul strat de asfalt, de la intersecția cu Cetății până la Alexandrescu, cu tot cu semnalizarea conformă prin linie galbenă pe carosabil. Accesul rutier va fi mutat pe secțiunea de asfalt nouă în luna ianuarie. Tot atunci, constructorul va începe lucrările la utilități pe partea stângă a bulevardului (pe direcția către Ronaț). Am vorbit cu responsabilii ambelor lucrări pentru a fi semnalizate și delimitate corespunzător șantierele, în special pe perioada sărbătorilor când nu e multă activitate pe teren”, a explicat viceprimarul Ruben Lațcău.

Potrivit edilului, lucrările se află la aproximativ 25-30%. Valoarea investițiilor este de 117 de milioane de lei pentru Bogdăneștilor și de 84 de milioane de lei pentru Cetății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.