17.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Atelier gratuit de râs și mișcare pe 2 aprilie, la Timișoara, în cadrul proiectului All Sorts of Care

Weekendul ce tocmai s-a încheiat, Irina Marinescu, coregrafă și dansatoare, și Alisa Tarciniu, facilitatoare de ateliere de terapie prin râs, au explorat fizicalitatea râsului și au văzut cum se reflectă în exterior râsul din interiorul nostru dar și ce factori externi ne dau imbold și motivație. Pe 2 aprilie se pregătesc să încheie prima rezidență, parte din cercetarea artistică pe tema grijii și îngrijirii All Sorts of Care iar mâine, între 19.00-21.00, la CronicLove Productions Studio (Studio A, Palatul Brück, Piața Unirii, Timișoara), rezultatul rezidenței va fi deschis publicului, sub forma unui atelier de mișcare și râs.

Participarea este gratuită dar numărul de locuri este limitat așa că înscrierile se fac pe formularul de mai jos până pe 2 aprilie, ora 15.00:
https://forms.gle/N33RAoWX38RxVrtx6
Ce ne face să râdem și ce se întâmplă în corp atunci când o facem? Cum se materializează și manifestă râsul, ce micro mișcări și ce efecte au acestea pe termen scurt și lung? Ce superstiții, cuvinte, practici și reprezentări avem legate de râs? De la a te ține cu mâinile de burtă de atâta râs, la exagerarea grotescă a zâmbetului într-un rânjet, de la schimbarea de sens a zâmbetului – arătatul dinților ca semn de avertizare, în regnul animal – la arătatul dinților ca mod de apropiere și semn al relaxării, acestea sunt întrebările și premisele care au inspirat-o pe Irina Marinescu, co-fondatoare a Asociației Developing Art, să întreprindă o explorare a potențialului emoțional, social și fizic pe care râsul îl poate elibera în noi. Așa s-a născut o treime a proiectului All Sorts of Care, care s-a desfășurat în luna martie la Studioul Cronic Love Productions din Timișoara.
Irina Marinescu a fost însoțită în acest demers de Alisa Tarciniu, facilitatoare de ateliere de terapie prin râs, care a oferit fundamentul științific pentru cercetarea artistică și va susține împreună cu Irina un atelier de mișcare și râs, în care va aduce din experiența și practica sa de terapie. Participanții la atelier vor putea experimenta pe propria piele beneficiile râsului și mișcării. De altfel, întreg proiectul All Sorts of Care este construit în jurul unor parteneriate între câte un artist și un practician, explorând împreună aspecte ale grijii, pe trei axe de cercetare.

A doua dintre ramurile proiectului se va desfășura la Cluj-Napoca, preocupându-se de tema îmbătrânirii, înfruntând stereotipurile de gândire și de valori asociate acestui proces și propunând în schimb asumarea unei mentalități centrate pe empatie, îngrijire și reformularea narativelor dominante despre procesul de înaintare în vârstă. De acest aspect al îngrijirii se vor ocupa coregrafa Andreea Novac și medicul gerontolog Iulia Enache, susținând un atelier la OM Centru Coregrafic, pe data de 15 iunie, o prezentare a cercetării artistice, la Casa Tranzit, pe 23 iunie, respectiv o conferință teoretică, la Galeria Centrului De Resurse în Fotografie din București, în luna septembrie.

A treia rezidență All Sorts of Care se concentrează pe relația dintre om și natură, sau mai exact, pe dizolvarea barierelor mentale pe care civilizația noastră le-a pus între aceste două concepte. Cercetarea artistică susținută de date științifice din permacultură, botanică și silvicultură se va desfășura în localitatea Socolari din județul Caraș-Severin, în luna iulie, condusă de coregrafa Alina Ușurelu, în parteneriat cu Anastazija Dimitrova (Macedonia de Nord, doctor în inginerie forestieră). Această explorare va duce la realizarea unui traseu performativ inspirat de contextul natural local, iar la final, rezultatele vor fi deschise publicului timișorean în cadrul unui eveniment găzduit de Faber.
Asociația Developing Art și-a construit începând din anul 2016 un repertoriu redutabil de proiecte, trasând în mod consistent legături noi și surprinzătoare între sferele de interes și de activitate ale umanității, între om și natură și nu în ultimul rând, între propriile noastre contradicții și tensiuni interioare. Arta, mișcarea, știința, reprezentarea, vârstele, energiile creative, timpul și grija, toate acestea sunt privite de Developing Art ca povești simultane dintr-o mare aventură, iar proiectul All Sorts of Care este o prismă nouă și fascinantă prin care suntem invitați să o privim.
Detalii despre proiectul All Sorts of Care se găsesc pe site-ul https://www.developingart.org/ și pe pagina de Facebook We are Developing Art.


All Sorts of Care este un proiect al Asociației Developing Art, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN.
Parteneri Instituționali: Faber, Cronic Love Productions, Casa Tranzit, OM Centru Coregrafic, Casa Thea, Centrul de Resurse în Fotografie.
Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Revista Golan, The Institute, Bookhub, Capital Cultural, life.ro, Mindcraft Stories, Iscoada, Happ.ro, Spotmedia, Savantgarde.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :