Atac sângeros într-o alimentară din Arad. Bărbat înjunghiat de mai multe ori

244

Un bărbat de 47 de ani a ajuns la spital cu multiple plăgi prin înjunghiere după ce a intervenit pentru întreruperea unui furt dintr-un magazin alimentar situat pe strada Oborului, în Cartierul Aurel Vlaicu.

Evenimentul s-a petrecut miercuri seară. Agresorul de 30 de ani a înjunghiat victima de mai multe ori, în torace, atât în față cât și în spate, cu un cuțit pe care îl avea asupra sa. „Vina” victimei (rudă cu vânzătoarea) a fost că, împreună cu ceilalți clienți ai magazinului, i-a spus bărbatului de 30 de ani să achite ceea ce a luat. După atac, agresorul a plecat acasă, de unde, la scurt timp, a fost ridicat de către polițiști.

În jurul orei 18.50, polițiștii au fost sesizați despre faptul ca un bărbat de 46 de ani, ar fi fost înjunghiat de o persoana necunoscuta pe strada Oborului din municipiu.

Din cercetările efectuate s-a stabilit ca o persoana necunoscuta s-ar fi deplasat la un magazin alimentar de pe strada Oborului din municipiu, de unde ar fi introdus in plasa mai multe bunuri alimentare, pe care ar fi dorit sa si le însușească fără sa achite contravaloarea acestora.

Fiind oprit de un bărbat de 46 de ani care i-ar fi solicitat sa plătească produsele, cel in cauza i-ar fi aplicat victimei lovituri cu un cutit, părăsind apoi locul comiterii faptei”, a transmis Poliția Arad.

Victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Arad. Din fericire, aceasta este stabilizată și cooperează cu medicii.

Asupra agresorului, polițiștii au găsit atât bunurile sustrase din magazin, cât și cuțitul cu care acesta ar fi înjunghiat victima. Acesta este cercetat acum pentru tâlhărie.

sursa – criticarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.