ASU Politehnica | Victoria, neapărată, în duelul cu Daco-Getica

89

ASU Politehnica revine pe „Dan Păltinişanu”, pentru duelul din weekend cu Daco-Getica Bucureşti, formaţie care ajunge în Banat de pe locul 15. De altfel, cele două echipe sunt despărţite de un singur punct şi loc în clasament!

În ciuda importanţei de moment a jocului, alb-violeţii nu consideră înfruntarea de sâmbătă ca fiind una decisivă. „Ne aşteaptă o partidă grea, importantă, dar nu decisivă. Mai sunt 33 de puncte puse în joc! E importantă şi pentru echipa adversă, mai ales pentru desfăşurarea ulterioară a campionatului. Eu spun că am făcut meciuri bune în ultima perioadă, chiar dacă am pierdut la Mioveni. Ne dorim un alt deznodământ, sper să obţinem toate cele trei puncte puse in joc. Băieţii sunt foarte motivaţi, suntem obligaţi să câştigăm acest joc”, a prefaţat Cosmin Petruescu, antrenorul timişorenilor, duelul de pe „Marele Oval”.

Lista indisponibililor a crescut după confruntarea din Argeş. Scutaru şi Jurj se alături accidentaţilor Munteanu, Motreanu, Schieb şi Plămadă, în vreme ce Mihai Ene este şi el incert, după o fractură la deget. În schimb, a revenit Ionuţ Coadă. „Sunt fericit că am revenit, m-am pregătit bine şi sper să câştigăm meciul de sâmbătă. Avem nevoie de o atitudine pozitivă, mai ales că revenim în faţa propriilor fani”, a spus fundaşul alb-violeţilor.

Bucureştenii vin la Timişoara după o remiză fără goluri, cu Energeticianul. Partida cu ASU Politehnica este progamată la ora 17:00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.