Aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde majoritatea regiunilor

Administrația Națională de Meteorologie informează că în intervalul 11 octombrie, ora 02:00 – 13 octombrie, ora 10:00, se înregistrează ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitaţii mixte la munte.

În intervalul menţionat, aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde majoritatea regiunilor. Ploile vor fi mai însemnate cantitativ la început în jumătatea sudică a teritoriului, iar începând din a doua parte a zilei de marţi, 11 octombrie, mai ales în est, sud-est şi la munte.
Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi local 40…50 l/mp, cu precădere în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zonele montane.

Pe parcursul zilei de marţi, la munte precipitaţiile vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile, în special la altitudini mai mari şi mai ales în nordul Carpaţilor Orientali se va depune strat nou de zăpadă.
Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55…65 km/h, îndeosebi în est şi la munte, iar pe crestele montane înalte va depăşi 70…80 km/h, viscolind ninsoarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

CCIA Timiș deschide porțile către Asia și Oceania: misiune economică în Singapore, Australia și Noua Zeelandă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită firmele să participe la misiunea economică internațională organizată în perioada 13 - 27 noiembrie 2026, în...

Lucrări Aquatim la rețele

Miercuri, 13 mai, între orele 9-16 se va întrerupe alimentarea cu apă în Giroc pentru executarea unor lucrări de mentenanță în Gospodăria de Apă...

Citește și :