15.9 C
Timișoara
duminică 25 februarie 2024

Aproximativ 90 de hectare de teren urmează să intre în posesia celor care stau în locuințe dobândite în baza Legii 112

După ani de anomalii legislative și blocaje, Primăria Municipiului Timișoara poate intensifica procesarea dosarelor pentru obținerea, în mod gratuit, a terenului de sub locuințele dobândite în baza Legii nr. 112/1995  și a anexelor gospodărești, inclusiv curțile și grădinile din jurul construcțiilor. 
„În sfârșit punem punct unei aberații legislative care a blocat mii de oameni să obțină terenul și curtea locuinței. E o situație care trenează de peste 20 de ani. Am lucrat în ultimele luni la verificarea dosarelor și primii 17 proprietari din Timișoara au deja drept legal asupra terenurilor de sub sau de lângă casă. Am primit cereri pentru aproximativ 90 ha de teren. Sunt și suprafețe mai mari, sunt și suprafețe mici care revin fiecărui proprietar, pentru că imobilele au avut în general mulți foști chiriași. Analizăm dosar cu dosar, la Fond Funciar, la Patrimoniu și la Direcția Fiscală, iar cei care sunt în afara legii sunt respinși. Niciun metru pătrat nu va ajunge la cei care nu sunt în drept ”, a declarat primarul Dominic Fritz.
În perioada imediat următoare, Primăria Municipiului Timișoara va trimite 48 de dosare soluționate de Comisia municipală de fond funciar Timișoara către Prefectura Timiș, care va emite titlul de proprietate. Alte 17 dosare procesate de Primărie au fost aprobate deja, astfel încât oamenii au drept legal asupra terenurilor și le vor putea amenaja. Dosarele soluționate până acum de Primărie însumează aproape 35.000 de metri pătrați.
În total, Primăria are înregistrate 1.970 de dosare pe Legea nr. 87/2020 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 și 146 pe Legea nr. 263/2022 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991. După blocaje legislative, în primăvară, Prefectura Timiș a stabilit că dosarul solicitanților trebuie actualizat, astfel încât să conțină și un extras de CF cu geometrie.
Persoanele care au nevoie de sprijin în întocmirea/actualizarea dosarelor se pot prezenta la Compartimentul Fond Funciar al Primăriei, de luni până vineri, între orele 8:30 și 10:30, iar în zilele de marți și joi, și în intervalul 14:00 – 16:00. 
Actele necesare sunt:
–        cerere care va cuprinde numele și prenumele persoanei solicitante, domiciliul acesteia, calitatea în care solicită atribuirea terenului aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora și suprafața de teren pentru care se solicită atribuirea conform art.  27, alin. (2^3) din Legea nr. 18/1991, modificat de Legea nr. 263/2022;
–        copie de pe actul de identitate (C.I. / B.I);
–      copie de pe actele de stare civilă: certificat de naștere, căsătorie și certificat de deces, certificat de moștenitor/calitate de moștenitor, dacă este cazul, hotărâre judecătorească, dacă există;
–        Extras de C.F. cu geometrie, individual și in extenso, în original – la zi, în care este evidențiat terenul aferent casei de locuit şi anexele gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora;
–        Documentație  topo-cadastrală – întocmită cu ocazia înscrierii geometriei în CF  (în original);
–        după caz -copie de pe actul doveditor a dreptului de proprietate asupra imobilului (contract de vânzare-cumpărare, donație etc.);
–   după caz: copie de pe actul de proprietate emis anterior prin care s-a reconstituit/constituit dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti,(ex. titlu de proprietate, decizie a prefecturii sau ordin al prefectului etc.);
–        Declaraţia dată  pe propria răspundere – prevăzută la art. 10 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă vi s-a atribuit sau nu teren în proprietate prin reconstituire sau constituire, în caz afirmativ, se va menționa suprafața totală de teren atribuită în proprietate, prin reconstituire sau constituire, de familie, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localități sau de la mai mulți autori;
–        Declarație pe proprie răspundere a solicitantului, din care să rezulte că terenul solicitat nu se află în litigiu. În situația în care sunt litigii pe rolul instanțelor de judecată, să se precizeze de către solicitant acest lucru, iar dacă au existat, să fie comunicată soluția definitivă a instanțelor de judecată.
–        orice alte documente doveditoare, utile soluționării cererii.

Alte subiecte :

Citește și :