Aproximativ 30 de persoane, printre care şi şapte copii, evacuate dintr-un bloc din Slatina din cauza unui incendiu

108

Aproximativ 30 de persoane, printre care şi şapte copii, au fost evacuate joi după-amiaza, dintr-un bloc din Slatina, din cauza unui incendiu izbucnit la subsolul imobilului. Pompierii au stabilit că în urma incendiului au ars mase plastice de la un redresor.

Pompierii ajunşi la faţa locului au început evacuarea persoanelor aflate în apartamente. Astfel, au fost evacuate 29 de persoane, dintre care şapte copii.

Pompierii au reuşit să stingă rapid incendiul, care se manifesta la subsolul blocului, stabilind că focul a distruse mase plastice de la un redresor.

După ce au fost aerisite cele două scări ale blocului, pompierii au permis accesul locatarilor în apartamente.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un redresor pentru baterii lăsat sub tensiune, nesupravegheat, conform news.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.