6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Aproape 5.000 de câini eutanasiaţi la adăposturile din vestul țării

Puţină lume ştie că mai mult de jumătate dintre câinii fără stăpân capturaţi de pe străzile localităţilor din judeţ sunt eutanasiaţi. Se acţionează conform legii, susţine medicul veterinar Adrian Cioran, directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân” (ADI ”SJOAFS”) Hunedoara.

Pe jumătate goale
Din datele oferite de ADI ”SJOAFS” Hunedoara, reiese că în nici trei ani, aproape 5.000 de căţei au fost eutanasiaţi. Mai concret, din 2016 până în prezent, au fost capturaţi 8.800 de câini, fiind duşi la cele opt adăposturi administrate de către asociaţie. Dintre aceştia, 3.551 au fost sterilizaţi şi daţi spre adopţie. În prezent, la adăposturi mai sunt circa 400 de căţei, susţine medicul veterinar Adrian Cioran. Iar, diferenţa de până la 8.800 este dată de câinii care au fost eutanasiaţi, conform Legii 258/2013.
Într-adevăr, textul legii permite eutanasierea câinilor în cazul în care aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi în termen de 14 zile lucrătoare de la data la care au fost aduşi în adăpost. Doar că, legea arată că decizia de a eutanasia câinii este dată şi de numărul de locuri disponibile în adăpost sau de capacitatea bugetară. ”Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat”, se precizează în conţinutul legii.
Tot de la ADI ”SJOAFS” Hunedoara am aflat că în cele opt adăposturi de la Deva, Hunedoara, Brad, Orăştie, Călan, Simeria, Uricani şi Petroşani sunt 844 de locuri. Iar, aşa cum am menţionat mai sus, în prezent, în cele opt unităţi sunt circa 400 de căţei. Ceea ce înseamnă că jumătate dintre locuri sunt neocupate. În concluzie, eutanasierea câinilor nu se putea face pe motiv că nu aveau locuri în adăposturi.

Buget de circa 4 milioane de lei
Nici la capitolul bugetar asociaţia nu stă deloc rău. Bugetul asociaţiei pe acest an este de 3.800.000 de lei. Banii vin din partea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara (2,7 milioane de lei) şi de la primăriile localităţilor membre în asociaţie. Din aceşti bani, s-a cumpărat anul acesta un incinerator de deşeuri, în valoare de 417.000 de lei. Peste 840.000 de lei s-au cheltuit până acum cu hrana şi medicamentele pentru câini, dar şi cu întreţinerea adăposturilor. O parte din bani a plecat pe plata salariilor celor 65 de angajaţi ai ADI ”SJOAFS”. De menţionat este faptul că asociaţia a înregistrat aproape în fiecare an excedent bugetar, ceea ce înseamnă că patrupezii nu sunt ucişi din lipsă de bani. Cu toate acestea, aflăm cu stupoare că adăposturile asociaţiei sunt pe jumătate goale. Ceea ce ne face să concluzionăm este că singura şansă la viaţă a câinilor este darea lor în adopţie. Lucru greu de realizat în proporţie de 100 la sută, deşi conducerea asociaţiei susţine că a militat în permanenţă pentru creşterea numărului adopţiilor.
ADI ”SJOAFS” a fost înfiinţată cu circa şase ani în urmă, sub tutela CJ Hunedoara. În asociaţie au aderat, până în prezent, 50 de primării.

Sursă: mesagerulhunedorean.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

Citește și :