11.1 C
Timișoara
duminică 22 martie 2026

Apel nou de proiecte pentru implementarea soluțiilor inovatoare în mobilitatea urbană

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest anunță lansarea unui apel de proiecte dedicat sprijinirii implementării și validării soluțiilor inovatoare dezvoltate în domeniul mobilității urbane.

Apelul se adresează exclusiv firmelor care au participat în etapa 1 a acceleratorului inVest , din cadrul inițiativei europene EIT Urban Mobility, și care au dezvoltat soluții inovatoare în colaborare cu parteneri relevanți – autorități publice, companii sau alte organizații. Prin acest demers, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest facilitează tranziția de la faza de concept și testare, la implementarea efectivă a soluțiilor în mediul real.

Soluțiile selectate în cadrul etapei inițiale acoperă o gamă variată de domenii din sfera mobilității urbane, precum micro-mobilitatea, optimizarea traficului, platforme digitale și sisteme inteligente, cu scopul de a contribui la creșterea eficienței și sustenabilității orașelor din Regiunea Vest.

Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Vest 2021–2027, iar valoarea sprijinului nerambursabil poate ajunge până la 200.000 de euro pentru fiecare proiect. Bugetul total al apelului este de 800.000 de euro, iar contribuția proprie a beneficiarilor este de minimum 10% din valoarea eligibilă a proiectului.

Perioada de depunere a proiectelor este cuprinsă între 30 martie 2026, ora 12:00 și 29 mai 2026, ora 12:00. Lista echipelor eligibile, selectate în prima etapă a acceleratorului inVest, este disponibilă pe platforma programului, iar ghidul solicitantului și documentația aferentă apelului pot fi consultate pe site-ul vest.ro.

Prin lansarea acestui apel, ADR Vest își reafirmă angajamentul de a susține ecosistemul regional de inovare și de a contribui la dezvoltarea unor soluții concrete care să răspundă provocărilor actuale ale mobilității urbane, cu beneficii directe pentru comunități: reducerea timpilor de deplasare, îmbunătățirea calității mediului și creșterea calității vieții în orașe.

***

Pentru informații suplimentare: tel. 0256-491.923, e-mail – office@adrvest.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Doi consăteni din Șiștarovăț au scris istoria contemporană a Banatului

Dacă reluăm istorisirile despre activitatea politică a marelui patriot bănățean Ioan Suciu, trebuie în mod obligatoriu să arătăm tot ceea ce a făptuit pentru...

Nicușor Dan ar fi pe cale să susțină înlocuirea lui Bolojan din fruntea guvernului

Președintele Nicușor Dan ar fi transmis că stabilitatea majorității parlamentare este elementul esențial în funcționarea actualei guvernări, alimentând astfel interpretările privind o posibilă deschidere...

Citește și :