Apel la proiecte culturale pentru Timișoara

83

A fost lansat cel de-al doilea apel pentru proiecte culturale pentru Timișoara. Se pun la bătaie două milioane de lei, însă fiecare proiect poate primi maximum 400.000 de lei și aplicanții trebuie să acopere între 10 și 30% din costuri.

”Finanțarea se adresează asociațiilor, fundațiilor, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale sau familiale și societăților comerciale care activează în domeniul cultural și artistic, precum și instituțiilor publice de cultură, cu excepția celor din subordinea Primăriei Municipiului Timișoara. Valoarea maximă a finanțării nerambursabile pe care o pot solicita aplicanții este de 400.000 lei. De asemenea, aplicanții vor contribui cu o cofinanțare într-un procent variabil între 10% și 30% din valoarea totală a bugetului. Aceștia pot depune maximum două oferte culturale și pot primi finanțare pentru cel mult una dintre ele”, anunță Primăria Timișoara.

Aplicațiile se transmit online, pe site-ul Centrului de Proiecte Timișoara, unde se găsesc și toate informațiile și documentele necesare. Termenul limită pentru înscriere este de 30 iulie. Este în pregătire și apelul pentru programul cultural prioritar ˝Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023˝, cu un buget de 4 milioane de lei. În total, în acest an, Primăria Timișoara pune la dispoziția timișorenilor 9 milioane de lei pentru proiecte culturale.

Consiliul Județean Timiș a lansat un apel de proiecte de 4,5 milioane de lei. Iar Ministerul Culturii s-a angajat că va aloca 1,5 milioane de lei, anul acesta, pentru Capitala Culturală și că bugetul va crește, exponențial, în anii următori.

”Toate cele trei autorități publice suntem conștiente de responsabilitățile noastre financiare, asumate încă de la început și suntem într-un dialog constant pentru îmbunătățirea legislației și bunul mers al proiectului. Ne-am angajat, cu toții, că vom investi în creativitatea timișorenilor și că vom pune istoria, valorile și cultura Timișoarei și a României în centrul atenției Europei. Contăm pe susținerea comunității și a operatorilor culturali, care sunt chiar proiectul Capitalei Culturale și îi dau viață, în fiecare zi”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Evaluarea și selecția ofertelor culturale va fi făcută de experți independenți cu experiență de minimum cinci ani în implementarea de proiecte culturale de anvergură. Membrii comisiilor sunt desemnați prin decizie de către Centrul de Proiecte, în baza criteriilor cuprinse în procedura de înscriere și selecție a specialiștilor externi independenți.

Candidaturile pentru a deveni evaluator se depun și ele online, pe site-ul beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte/evaluatori-proiecte-apel-2-2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.