Apare primul centru public de colectare legume-fructe din judeţ. Cât va costa

945

Lucrările de construire a primului centru public de colectare legume-fructe din judeţ, de către administraţia timişeană, în localitatea Tomnatic, vor începe anul viitor, valoarea investiţiei ajungând la 5 milioane de euro, asiguraţi din bugetul judeţean.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, a declarat că a fost recepţionat studiul de fezabilitate pe baza căruia s-au putut face primele estimări ale costurilor execuţiei obiectivului, care „nu este foarte ieftin, dar este foarte important”.

„Este un proiect foarte important pentru că asigură mai ales micii producători din zona de nord-vest a judeţului (Lovrin-Gottlob-Tomnatic), cea mai dezvoltată din punct de vedere legumicol şi al colectării fructelor. Beneficiare sunt şi producătorii agricoli din alte opt localităţi din zonă. CJ Timiş realizează întreaga investiţie, partea de construcţie şi linia de procesare şi echipamentele necesare şi transportul produselor”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Călin Dobra.

Liderul administraţiei judeţene a precizat că în urma unor discuţii cu specialiştii s-a concluzionat că cea mai bună administrare a investiţiei ar putea fi asigurată de o societate comercială care va fi înfiinţată şi în care Consiliul Judeţean Timiş va fi acţionar unic.

Proiectul a fost iniţiat de CJ împreună cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. Noua investiţie le va da posibilitatea micilor producători agricoli să aibă unde să-şi desfacă produsele proaspete pe toată perioada anului, astfel ca pe rafturile supermarketurilor din Timişoara şi din judeţ să se găsească fructe şi legume din producţie locală, indiferent de sezon.

Centrul va fi amplasat pe un teren de 11.500 mp şi va asigura menţinerea calităţii şi proprietăţilor legumelor şi fructelor, în vederea consumului pe perioada toamnă – primăvară sau chiar până în perioada noilor producţii.

Centrul trebuie să menţină calitatea legumelor şi fructelor timp de până la un an, în cazul rădăcinoaselor, al cepei, cartofilor, merelor, perelor şi al altor produse. Depozitul va trebui să asigure inclusiv condiţiile tehnologice pentru preluarea, păstrarea sau tranzitarea produselor horticole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.