1.1 C
Timișoara
sâmbătă 25 ianuarie 2025

Antreprenoriat benefic culturii timișorene

Teatrul Național din Timișoara a învestit anul Capitalei Europene a Culturii (CEaC) cu valorile comunicării și ale colaborării, acestea fiind cele mai importante moșteniri pe care principiile CEaC le lasă viitorului.
Plecând de la realitatea că antreprenoriatul cultural reprezintă o treaptă de evoluție pentru dezvoltarea prin cultură, educație și civilizație a oricărei societăți, compania PPC Energie a luat decizia de a deveni Sponsor oficial al Teatrului Național din Timișoara.
Acest angajament onorează Teatrul Național și reprezintă, fără doar și poate, o atitudine exemplară a PPC Energie, care își asumă viziunea de amploare a investiției pe termen lung în evoluția societății prin cultură.
Este, în fond, o investiție în educația și în profesionalismul generațiilor următoare, cu toate beneficiile de calitate a vieții, de bunăstare și, de asemenea, materiale, pe care le generează doar un mediu social stabil din punct de vedere cultural și educațional.
Decizia PPC Energie de a deveni Sponsor oficial al Teatrului Național din Timișoara propune o formulă de colaborare între cultură și economie, esențială în construcția socială, pe care Teatrul Național a experimentat-o în cadrul Anului Capitalei Europene a Culturii când jumătate din fondurile necesare prezenței actorului american John Malkovich, a orchestrei Academiei din Viena, conduse de dirijorul Martin Haselbock și a sopranelor Susanne Susanne Langbein și Chen Reiss, cu spectacolul The Infernal Comedy, în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, au fost asigurate prin sponsorizare, unul dintre sponsorii acestui eveniment susținând Teatrul Național întregul an 2023.
Cu sprijinul PPC Energie, Teatrul Național va susține această schimbare majoră de mentalitate, ca exemplu de bune practici privind responsabilitatea asumată și împărtășită de mediul economic și cel al Culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Baroul Timiș sărbătorește 150 de ani de tradiție și inovație în avocatură

Timișoara, 24 ianuarie 2025 – Baroul Timiș celebrează un moment istoric: 150 de ani de activitate continuă, marcată de tradiție, dar și de inovație....

VIDEO | Băiatul de 13 ani din Tomnatic a fost găsit de pompierii voluntari

Un copil de 13 ani a dispărut vineri după amiază din satul timișean Tomnatic. Părinții băiatului au fost atât de îngrijorați încât au anunțat...

Citește și :