Antenele 5G și teoria conspirației. Ingineri de telecomunicații luați prizonieri de țăranii speriați că tehnologia viitorului îi infectează cu Covid-19

456

Un nou episod din serialul de mare succes „Tehnologia 5G și teoria conspirației”. De data aceasta, un grup de opt ingineri de telecomunicații au sfârșit prin a fi luați prizonieri de niște țărani speriați că tehnologia viitorului îi infectează cu Covid-19! S-a întâmplat la jumătatea lui 2020, dar nu în România.

În regiunea Huancavelica, din Anzii peruvieni, lumea nu vrea să audă de 5G. Frica le-a intrat în oase mai ceva ca vântul tăios de pe crestele munților. Recent, răzvrătirea localnicilor a atins punctul culminant: opt tehnicieni au fost sechestrați timp de câteva zile de țăranii dintr-un sat care se temeau că muncitorii sunt veniți în zonă pentru a instala tehnologia 5G. Și auziseră ei că 5G dă Covid-19!

Cei opt angajaţi ai unei firme de telecomunicații au fost ţinuţi captivi începând de miercuri, 10 iunie, şi au fost eliberaţi abia sâmbătă, 13 iunie, în urma unui acord cu autorităţile, informează France 24.

„Toţi au fost eliberaţi. Totuși, muncitorii spun că au fost sechestrați în condiţii bune”, a declarat Leni Palacios, un reprezentant al Poliţiei din regiunea Huancavelica.

Întreg cazul s-a declanșat în momentul în care tehnicienii au venit să repare o componentă a unei antene de telecomunicaţii din provincia Acobamba (la 500 de kilometri sud-est de capitala Lima).

„Locuitorii nu i-au lăsat pe muncitori să intre în sat pentru că au susţinut că 5G transmite Covid-19”, a explicat situaţia purtătorul de cuvânt al companiei Gilat Peru, una din principalele firme în domeniul telecomunicațiilor din Peru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.