15.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Anchetă la Serviciul de Ambulanță, după moartea unui pacient. Măsurile, prea blânde, acuză familia

Moartea unui bărnat din Craiova scoate la iveală deficiențe majore în activitatea de la Serviciul de Ambulanţă Județean Dolj, dar şi la Dispeceratul Integrat ISU-SAJ.

După un apel la 112, Ambulanţa a venit după 45 de minute, operatorul care a răspuns la apelul de urgenţă a avut „o comunicare defectuoasă“, asistentul medical şi operatorul registrator de urgenţă au încălcat toate regulile, iar şoferul de pe ambulanţă duhnea a alcool.

Aceste abateri au atras o anchetă făcută de Direcţia Generală Management Situaţii de Urgenţă, prin Serviciul Control Intern din cadrul MAI, care a şi dispus „aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, cercetarea internă a situaţiei în referinţă și implementarea unor măsuri specifice în vederea remedierii deficienţelor constatate“. Măsuri prea de blânde, spune familia bărbatului decedat.

Întâmplarea tragică s-a petrecut în 21 iulie. Unui bărbat, în vârstă de 69 de ani, i s-a făcut rău. Familia a apelat serviciul 112, Ambulanţa a ajuns după mai mult de 45 de minute, suține Claudiu Colcea, fiul craioveanului decedat. Când când a văzut că tatăl său a decedat, iar sora sa se simțea rău apelat din nou serviciul 112, ca să trimită alt echipaj de la Ambulanţă.

Operatorii de la 112 refuzat să trimită alt echipaj. În cele din urmă, bărbatului nu i s-a mai răspuns la telefon. După 20 de minute, a ajuns și poliția, care, în cele din urmă, după amenințări cu amendă, i-a dat dreptate omului care solicitase 2 echipaje SAJ. O altă „surpriză” a fost că medicul coordonator de la Ambulanță, deși era de serviciu în acea seară, nu era prezent.

Întreaga întâmplare a ajuns în atenția MAI, dar şi a Dispeceratului Integrat ISU-SAJ Dolj. Concluziile au arătat că sistemul are o serie de imperfecţiuni care au dus la un deznodământ sumbru. Adică, operatorul 112 nu a adresat întrebări-ţintă apelantului, în vederea obţinerii unui diagnostic prezumtiv clar şi identificării strării pacientului, care ar fi reprezentat o urgenţă cu risc vital. Nu a oferit apelantului recomandări de prim ajutor adecvate stării pacientului, până la sosirea unui echipaj medical de urgenţă. În plus, la Dispeceratul Integrat ISU-SAJ Dolj s-a constatat o comunicare defectuoasă în relaţia cu apelantul (exemplu: ton ridicat, replici în contradictoriu).

Pe de altă parte, echipajul medical de urgenţă a sosit la locul intervenţiei într-un timp de 47 de minute de la primul apel de urgenţă, depăşindu-se astfel timpul maxim de sosire la locul intervenţei, în conformitate cu prevederile legale incidente. Asistentul medical, în calitate de şef echipaj medical de urgenţă, nu au respectat prevederile legale în ceea ce priveşte: îndeplinirea obligaţiei de a transmite datele medicale şi informaţiile minime referitoare la starea pacientului; completarea corectă în Fişa de urgenţă prespitalicească a informaţiilor relevante privind starea pacientului de la momentul preluării până la finalul intervenţiei, inclusiv cu privire la predarea pacientului unui echipaj de poliţie/membrilor familiei.

Alarmant este și faprul că șoferul primei ambulanţe mirosea şi a băutură, iar echipajul de poliţie a refuzat să-i facă testul antialcool, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a recomandat conducerii SAJ Dolj să testeze personalul operativ, în special conducătorii de pe ambulanţă, iar organelor de poliţie să realizeze activităţi specifice în acest sens.

După control, conducerea DSU a aplicat sancţiuni contravenţionale personalului din cadrul SAJ Dolj (asistent medical şi operator registrator de urgenţă), implicat în acordarea asistenţei medicale de urgenţă, în cazul pacienţilor, în data de 21.07.2019.

Sursa: gazetadesud.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Grădinița PP 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3,...

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a...

Citește și :