Amintirile lui Florin Călinescu despre Timișoara tinereții sale. Cuvinte mișcătoare despre aerul burghez și civilitatea capitalei Banatului VIDEO

662

Actorul şi vedeta de televiziune a povestit cum era viaţa în Timişoara şi ce parfum au amintirile sale din copilărie. Invitat de Andreea Esca la Europa FM, Florin Călinescu s-a întors în trecut de-a lungul a aproape două ore de interviu radiofonic.

Întrebat de Andreea Esca cum era cartierul în care s-a născut, Florin Călinescu a povestit că „Timişoara era o chestiune înăuntru unor ziduri, care se mai păstrează şi astăzi – care azi constituie o actracţie, cu bastionul turcesc, nişte berării, nişte terase. (…) Era un ciot de paşalâc turcesc, iar în centrul Timişoarei era o mlaştină, iar toate cartierele erau sate. Eu obişnuiesc să spun că sunt născut lângă Viena. Păstrează un aer al civilizaţiei, al calmului, al vorbitului mai la obiect, mai încet, mai rar. Lumea îşi respectă dreptul la opinie şi la real, cu burghezia oraşului de provincie, cu plimbatul pe corso între catedrală şi Operă, care şi aia e făcută după cea din Viena la scară mai mică, un oraş universitar important. Iar mirajul ăsta al apropierii de occident a făcut ca tinerii să plece de la 7-8 ani cu dorinţa de-a fi puţin mai înfiripaţi, adică mai bine mobilaţi, îmbrăcaţi, încălţaţi… Aerul ăsta occidentului l-am simţit din fragedă copilărie.”

Stăteam la casă, într-o perioadă în care se stătea într-o casă cu 7-8 familii. Mi-aduc aminte certurile cucoanelor pe bucătărie şi pe spaţiile comune – nu exista frigider şi exista suspiciunea care ciordea din frigider ceapa, care n-a închis. Deci la bucătărie şi la baie era un război crunt, continuu. Mi-aduc aminte de camera pe care o aveam sus şi de debaraua de la subsol, care era cu pământ pe jos şi cu un bec în tavan şi noaptea mergeau melcii pe pământ. Dar nu era ceva extraordinar pentru mine, crescut la ţară până la 7 ani.”

Cum a arătat copilăria lui Florin Călinescu? „Am avut toate nenorocirile posibile, pe care azi copiii nu le mai au: păduchi, oxiuri, limbrici, tenie. Toate le luam de la ţară, că cine să se spele pe mâini sau să nu ia de pe jos ce cădea. (…) Dimineaţa, străbunicul meu ne zgâlţâia la o oră cunoscută doar de el, ne urca în căruţă şi du-te la pădure, du-te la porumb, prune, peste tot unde avea familia treabă. Străbunicii mei au murit fără să ştie ce-s ăia bani, ce e ăla spital. Cam tot ce aveau nevoie făceau în casă, de lână, de cânepă, de in, de piele, de lemn, de lut. Mai veneau nişte ţigani o dată pe an la capul satului, de unde luau un ceaun sau o pălărie. În rest, totul se făcea în casă. Iar farmacia era spatele casei, se ducea bătrâna prin pădure, prin câmp…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.