16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Ambrozia necosită de pe terenurile private e periculoasă și se amendează. Alergiile ambroziei de la stat, însă, sunt inofensive!

Polițiștii locali au verificat, în ultimele luni, terenurile neîntreținute de pe raza municipiului Timișoara, unde s-a constatat neîngrijirea, necosirea vegetației și prezența ambroziei, știut fiind faptul că în această perioadă se resimt efectele alergene la o parte a populației.

Astfel, în ultima perioadă au fost efectuate 232 verificări în cazul a 106 terenuri identificate, unele terenuri fiind verificate de mai multe ori.
S-au urmat procedurile de identificare a proprietarilor, iar la reverificarea unora din terenuri s-a constatat că un număr de 39 de proprietari s-au conformat somațiilor aplicate de polițiștii locali, cosind terenurile, iar un număr de 67 de proprietari de terenuri nu s-au conformat, luându-se măsura sancționarii contravenționale, conform HCL 371/2007 modificată.
Cuantumul sancțiunilor aplicate se ridică la 107.500 lei.

În schimb, ambrozia crește în continuare nestingherită pe terenurile administrate de Primăria Timișoara, precum și pe tot felul de spații publice.
Și, ca și în cazul țânțarilor, nici o instituție a statului nu pare a observa nici o anomalie, de la Instituția Prefectului, până la Direcţia de Sănătate Publică Timiş, instituții publice care în mod normal trebuie să vegheze la înlăturarea pericolelor care afectează starea de sănătate a cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :