Alertă în Timiș! Zeci de pompieri intervin!

434

Aproape 50 de pompieri intervin, sâmbătă seara, pentru a stinge un incendiu izbucnit în apropierea localității Poieni, lângă vârful Drăgoi, județul Timiș, la o altitudine de aproape 600 de metri, care se manifestă la patru hectare de litieră, transmite Mediafax.

Potrivit ISU Timiş, incendiul de litieră a izbucnit în apropierea localității Poieni.

Incendiul se manifestă în apropierea vârfului Drăgoi, la o altitudine de 587 metri, pe un versant cu înclinare de aproximativ 45 de grade.

Ard copaci căzuți și lăstăriș pe o suprafață de aproximativ 4 hectare.

Aproape 50 de pompieri intervin pentru a stinge flăcările. De asemenea, pe lângă pompierii militari, intervin și pădurari de la ocolul silvic.

Incendiul de litieră din Timiș, stins după o intervenție de 5 ore

LĂSAȚI UN MESAJ