Afacere de succes a unei familii de cercetători din vestul țării! „Nu producem în șarje mari, ci puțin și bun”

784

O familie de cercetători din Caransebeș demonstrează că, la vârsta la care mulți oameni se pensionează, se poate pune pe picioare o afacere rentabilă.

Au lucrat o viață de om în cercetarea pomicolă, au urcat treaptă cu treaptă în ierarhia Stațiunii de cercetări pomicole de la Caransebeș. Momentul în care stațiunea și-a închis porțile a fost mai mult decât o provocare căreia familia Băncilă i-a făcut față cu brio. Au închiriat o bucată de teren în Lunca Timișului, în cartierul Teiuș din Caransebeș și au început să facă ceea ce știau mai bine.

“Sunt pomicultoare, vreau să propag pomicultura pe care am practicat-o o viață. Vreau ca omul să aibă fructele pe masă, să aibă mere, să aibă pere, cireșe, vișine. Eu asta consider”, spune dr. ing. Măriuța Băncilă.

Afacerea a fost demarată în 2006. Drumul succesului a fost însă presărat cu multe obstacole. Efortul fizic și financiar a fost unul consistent însă piața i-a răsplătit pe măsură și în această primăvară tot materialul săditor produs a fost vândut.

“Am vândut tot pentru că suntem o pepienieră de familie. Nu producem în șarje mari și producem calitativ. Producem puțin și bun. Pomii care sunt sub stas se selectează, nu se vând. Am altoit 16.000, cred că s-au produs în jur de 13.000-14.000 și în jur de 10.000 s-au putut valorifica”, spune Măriuța Băncilă.

O pepinieră de aceste dimensiuni nu produce cantități industriale dar se dovedește a fi o afacere de familie rentabilă.

“Aș minți dacă aș spune că fac doar din pasiune. Dacă n-ar fi pasiune n-ar fi nici profit. Totul merge până la o limită, să stai aici în câmp și să transpiri, să te schimbi de nu știu câte ori și să stai cu nasu-n jos de când începe să mijească primul mugur și să plivești. Am numărat anul trecut, de 12 ori m-am aplecat la fiecare pomișor, de 12 ori am plivit și asta o fac doar eu pentru că, deși am avem un om care ne ajută, nu știe ce înseamnă. Dar eu cu sufletul, menajez acel lăstar. Aș minți dacă aș spune că e doar pasiune. Este și profit, pentru că avem nevoie”, spune Măriuța Băncilă.

Tenacitatea cu care familia Băncilă a luptat pentru a-și pune afacerea pe picioare demonstrează că niciodată nu e prea târziu să îți iei destinul în propriile mâini.

sursa: radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.