Aeroportul timișorean ar putea fi legat de oraș cu o cale ferată nu prea costisitoare. Video

415

Uniunea Salvați România a promis la lansarea sa de acum doi ani că va încerca să facă politică altfel. Acest fel mai deosebit de a se implica în treburile celor ce i-au votat au început de anul trecut, cu elaborarea unei serii destul de consistente de propuneri de proiecte locale ce ar trebui să suscite macăr curiozitatea consiliilor locale interesate sau chiar și a Consiliului Județean.

Alexandru Cadar, președintele USR Timișoara, a argumentat cele câteva proiecte mai importante ce sunt însoțite de fișe de argumentare și unde se prezintă și posibilele surse de finanțare. Oricum, majoritatea dintre ele nu sunt extrem de scumpe și nu ar împovăra administrația.

Proiectele locale au fost aduse în fața publicului pe site-ul propriu al formațiunii. Dar au fost și prezentate prin scrisoare deschisă și Primăriei Timișoara. Gama de propuneri cuprinde cea mai diversă paletă de chestiuni, unele de stringentă utilitate, dar și unele ce par la o primă vedere cam exotice, dacă nu chiar futuriste. Important este ca acestea să fie analizate foarte serios și, eventual, puse în discuție.

Ar fi de citat câteva din aceste propuneri: treceri de pietoni mai bine iluminate, deci și mai sigure, pentru timpul nopții. Nu lipsesc cluburile pentru seniori, mai multe grupuri sanitare publice ce ar mai spori confortul urban, în cazul în care ar fi bine întreținute. De asemenea, USR propune sere cu plante exotice în parcul Botanic ce ar fi mult mai bine venite decât discutabilele fântâni colorate. De asemenea, se mai propune un model de parcare supraetajată ce ar veni mult în ajutorul celor ce nu au unde lăsa în siguranță o mașină.

În cadrul programului „Timișoara face sport” se propune generalizarea folosirii terenurilor disponibile, în special din încinta școlilor, pentru liberul acces al tuturor la mișcarea organizată în aer liber. Acest proiect este și în atenția autorităților locale ce au de gând să deschidă aceste terenuri. Au fost aduse ca argument modele din alte orașe din țară, dar și de peste hotare, unde se face sport fără mari investiții.

Fără mari cheltuieli ar mai putea fi realizate și așa numitele vestire sociale pentru cei fără adăpost unde ei să poată avea un minim de intimitate și unde ar putea lăsa sub cheie unele lucruri mai valoroase sau documente pentru a nu le pierde sau a fi deposedați de acestea.
Lista de propuneri ar putea continua încă pe multe pagini. Acum nu este important cât sunt de multe, ci ca acestora să li se acorde o atenție.

Sigur că cea mai importantă (dar și mai scumpă din punct de vedere finaciar) este o adevărată necesitate de dezvoltare a orașului. Legătura pe calea ferată între Aeroportul Internațional și centrul orașului este de mult timp în atenția unora și altora din factorii de răspundere. Dar, de fiecare dată, proiectul este repede uitat pentru o la fel de lungă perioadă.

În condițiile în care Municipiul Timișoara va fi în 2021 Capitala Culturală Europeană, sunt toate premisele unei creșteri și mai accentuate a numărului de pasageri în următorii ani și ca atare, cu atât mai mult trebuie avute în vedere soluții fiabile de transport pe termen lung a fluxului de călători dintre Municipiul Timișoara și AIT. De asemenea, trebuie avut în vedere că în 2018 este prevăzută începerea lucrărilor de modernizare și extindere pentru terminalul de zboruri interne, iar anul următor, în 2019 se vor demara lucrările de modernizare si extindere a terminalului de zboruri internaționale a Aeroportului Internațional Timișoara, ceea ce va duce la o creștere substanțială a numărului de pasageri.

În acest moment, societatea de transport public STPT (fostul RATT) operează două rute de autobuz care fac legătura dintre Municipiul Timișoara și AIT și anume:
-Autobuzul E4, pe ruta Bastion – AIT – retur, cu frecvența de 1 cursa / oră
-Autobuzul E4b, pe ruta Gara de Nord – AIT – retur, cu frecvența de 4 curse/ zi;

Aceste rute de transport public, pe lângă faptul că sunt clar afectate de situația congestionării de trafic rutier şi a unei infrastructuri rutiere din zonă insuficiente pentru traficul rutier existent, sunt total neoptimizate cu traficul aerian și nu corespund nevoilor persoanelor care utilizează transportul aerian. De exemplu, ultimul mijloc de transport părăsește aeroportul înainte ca ultima cursă aeriană să ajungă la Timișoara, ceea ce limitează și mai mult opțiunile de călătorie ale pasagerilor sosiți pe AIT, spre destinația finală.

Propunere este simplă. Este nevoie de a legă cu un tronson de cale ferata a AIT de ruta feroviară 213 existentă, Timișoara – Lipova, ceea ce presupune realizarea unui segment feroviar de o linie pe o lungime de aproximativ 1.5km, segment care într-o primă etapă poate fi dat în folosință și neelectrificat. Propunerea de a folosi ruta feroviară 213, vine în contextul în care ruta feroviara 900 (Timișoara – București) este cea mai aglomerata rută din județul Timiș și este inclusă în lucrările de modernizare a coridorului European, segmentul Caransebeș – Arad.

Sigur, pentru această lucrare ar fi nevoie de strânsă conlucrare între primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Ministerul Transporturilor. Doar în aparență este o treabă complexă și scumpă. Dar avantajele sunt atât de evidente încât nici măcar nu ar trebui argumentat prea mult. E nevoie doar de o serioasă voință politico-administrativă.

LĂSAȚI UN MESAJ