Seara zilei de vineri, 4 iulie, la Timișoara (deși zi de mare sărbătoare la aliații de peste Ocean) nu a fost dedicată marelui licurici, ci, mult mai simplu, a fost o oră dedicată poeziei BUNE (da’ bună rău!). De fapt, poezia care nu place cititorului este un nimic găunos.

Poetul Adrian Bodnaru a găsit cu cale să sfideze chiar și festivalul JAZZx, ce dădea să înceapă dincolo de ferestre, în plină Piață a Libertății. Și a reușit să adune oamenii cu drag de literă scrisă, încât a umplut librăria ,,Cartea de
Nisip” cu prieteni personali ori ai scrisului său.

Cartea a apărut recent la editura ,Cartea Românească și este „o carte despre… vise, blocuri, cămăși”.

Titlul celei mai noi apariții a „uzinei de poezie” Bodnaru pare încifrat la o primă vedere: „9 din 10, să plouă”. Sună ca la pariurile sportive ce ne propun să nimerim cel puțin 9 rezultate din zece meciuri dacă vrem să prindem un premiu mai răsărit. Și adevărul nu este prea departe. După cum ni-l prezintă pe poetul-fin (scrisul elevat și fin al autorului este de notorietate, doar că puțini cunosc relația de rudenie între cei doi, aceea de naș și fin) profesorul Marcel Tolcea, Adrian Bodnaru este omul ce începe orice idee despre orice subiect, dar, invariabil, termină expozeul cu ceva legat de fotbal, ori măcar de sport în general.

Nici nu este de mirare dacă luăm în calcul „cariera” fulminantă de fotbalist a poetului la echipa din Balș. După decenii, cunoscătorii fenomenului încă mai comentează acel gol magnific de la finalul reprizei întâi, când tânărul centro-campista Adrian Bodnaru a dat un gol demn de un campionat european (dacă nu chiar mondial), împotriva eschipei din Câmpulung.

Anii au trecut, dar, minune, condiția fizică nu l-a părăsit pe poetul Bodnaru. Nu este de ici de colo isprava sa de a ține o rubrică permanentă de poezie la revista „Orizont” de peste douăzeci de ani. Să scrii câte o poezie din când în
când este una, dar a scrie constant la multe reviste literare ori ca jurnalist, plus munca de editor, este cu totul altceva. Este o muncă de salahor pe care și-o asumă cu entuziasm. Nu ar putea trăi în afara versurilor. Lumea epică
pentru poet este prea banală.

Deși multă lume cataloghează poeziile lui Bodnaru ca fiind tributare maestrului Șerban Foarță, lucrurile stau cu totul altfel, după cum a explicat Marcel Tolcea. Bodnaru, în calitate de poet, are un drum propriu bine delimitat de-al altor scriitori. Felul său de a pune accentele altfel decât în vorbirea de zi cu zi, ori despărțirea cuvintelor după nevoile versului, nu ale logicii simpliste sunt caracteristici ale poetului greu de atins de unii ce nu au chemarea către vers înnăscută. Mai mult ca sigur că și o anumită aplecare spre muzicalitatea cuvintelor îl ajută să fie unic în felul de a scrie.

1 de 13

Dacă am spune despre poetul Adrian Bodnaru că este la o adevărată maturitate artistică ar fi un adevăr banal. La multitudinea de premii pentru poezie primite, pe care doar listele arhivelor literare le mai țin socoteala, nu
mai are nimic de demonstrat. Poezia bodnariană este deja ceva ce ar trebui predat în școli (măcar filologilor).

Acest demers de a demonstra linia melodică ciudată ce răzbate (pentru neaveniți) din versuri, l-a transformat pe Marcel Tolcea într-un Celibidache de moment, ce dirija cu mâinile în aer, în ciuda lipsei sale totale de ureche
muzicală.
Iubitorii de poezie trebuie să se grăbească să ajungă la librărie pentru că mai au o șansă din zece să găsească această bijuterie pe hârtie.