Adina Vălean a fost validată de Comisia de Transporturi pentru postul de comisar european

56
Europarlamentarul Adina Vălean, propusă de Guvernul Orban pentru funcția de comisar european pentru Transporturi, a primit aviz favorabil, cu 36 de voturi ”pentru” în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului Uniunii Europene, a anunțat europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu pe Facebook.
Ea a fost audiată, joi, în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European timp de mai multe ore, după ce marți a fost audiată și în comisiile reunite pentru Afaceri europene ale Parlamentului României, primind aviz favorabil pentru ocuparea postului.
Favorabile desemnării lui Vălean pentru această poziție au fost grupurile europarlamentare ale PPE, S&D, „Înnoim Europa”, Identitate și Democrație (ID), Conservatorilor și Reformistilor Europeni (ECR) și Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, au spus surse politice pentru Mediafax. Singurii care au susținut solicitarea unor informații suplimentare de la Adina Vălean au fost cei de la grupul Verzilor din PE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.