Acuzații fără precedent ale unui deputat liberal important. „Îmi este rușine de deciziile liderilor PNL!”

86

Deputata PNL Adriana Săftoiu critică dur strategia și deciziile liberalilor după preluarea guvernării, susținând că îi este rușine de faptul că partidul își anulează deciziile și votează împotriva propriilor convingeri.

„Îmi este rusine. Ne anulăm decizii (în campanie, am declarat că ușile sunt ferecate pentru membri PSD, dar, după campanie, au devenit membri PNL), votăm împotriva propriilor convingeri (vezi alocația pentru copii), ne pregătim să sesizam la CCR legile noastre (reducerea TVA de la 19% la 16%, la produse alimentare de la 8 la 5) spunând „Hei, noi, PNL în opoziție am făcut legi neconstituționale”, acceptăm ca miniștri respinși de comisiile parlamentare (într-o țară în care se spune că Parlamentul reprezintă voința poporului și nu Guvernul) să rămână miniștri, creând un precedent periculos, acceptăm asumarea pe buget, un precedent și mai periculos, votăm incriminarea „drogurilor” intr-un mod total aberant… e cel mai mare haos parlamentar pe care l-am văzut si asta pentru că nu mai gândim, ci ne supunem. Îmi doresc din toată inima să fie sfârșitul unui asemenea mod de a face politică. Să te supui doar ca sa îți mai asiguri un loc pe liste?! Vai de așa viitor”, a scris Adriana Săftoiu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ