8.1 C
Timișoara
duminică 7 decembrie 2025

Acțiuni ale polițiștilor locali privind legalitatea lucrărilor de construcții și a publicității stradale – sancțiuni de 2.496.000 lei aplicate în ultimele luni

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au continuat în ultima perioadă acțiunile și verificarile punctuale pentru stabilirea modului în care este respectată legislația referitoare la realizarea lucrărilor de construcții pe raza municipiului Timișoara, dar și a modului în care se efectuează publicitatea de mari dimensiuni.

În ultimele șase luni,  polițiștii locali au aplicat nu mai puțin de 660 sancțiuni în valoare de 2.496.000 lei, din care mai mult de jumătate, respectiv 396 în valoare de 1.748.000 lei au fost aplicate persoanelor juridice.

Principalele probleme constatate sunt legate de neasigurarea împrejmuirii corespunzătoare a organizării de șantier, neasigurarea circulației în siguranță pietonilor prin realizarea de tunel corespunzător, lipsa panourilor de identificare a lucrărilor, neîntreținerea clădirilor degradate, în unele cazuri tencuiala fiind desprinsă și existând risc de accidentare a pietonilor, lucrări realizate fără autorizație și aviz din partea Direcției Județene de Cultură, fiind în zona istorică protejată, dar și amplasarea de bannere, meshuri prin care se face publicitate fără aviz.

Probleme au fost constatate în zone precum Bdul General Dragalina, Spl. T. Vladimirescu, Calea Șagului, Piața Libertății, Bdul Take Ionescu, Spl. N. Titulescu,. Str. Gheorghe Lazăr, Bdul Sudului, Str. Stelelor, Calea Martirilor etc.

În funcție de constatări și de fapte, sancțiunile pot ajunge până la 10.000 de lei fiecare. Acțiunile continuă și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vernisajul expoziției„Banatul de altădată: gusturi și povești” și lansarea volumului „Păstrătoareade Tradiții” la Conacul Zăgujeni

Vernisajul expoziției „Banatul de altădată: gusturi și povești” și lansarea volumului „Păstrătoarea de Tradiții” la Conacul Zăgujeni Asociația Miltonia anunță cu bucurie organizarea vernisajului expoziției...

Magia iernii revine în 2025 la Muzeul Satului Bănățean, în perioada 6 – 21 decembrie! FOTO-VIDEO

Între 6 și 21 decembrie, Muzeul Satului Bănățean devine gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente de iarnă din Timiș: Lights of the Village. Organizată cu sprijinul...

Citește și :