Acord internațional semnat de UPT

71
Universitatea Politehnica Timișoara a încheiat un nou acord internațional de colaborare, de această dată cu Universitatea Ioannina, Grecia.

În ultima perioadă, instituția elenă de învățământ superior a înglobat mai multe facultăți cu profil tehnic și ingineresc, iar solicitarea de cooperare cu UPT vine ca urmare a prestigiului de care se bucură Politehnica timișoreană pe plan regional, precum și a recunoașterii internaționale a unor cadre didactice, care derulează proiecte de cercetare științifică la cel mai inalt nivel.

Acordul de cooperare, semnat la data de 15 noiembrie 2018 de rectorul Universității Ioannina, prof.univ.dr.ing. Triantafyllos Almpanis, și de rectorul Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, stabilește cadrul general de colaborare pe linie educațională și de cercetare științifică, având în vedere că în ambele universități componenta inginerească este majoritară.

Cooperarea va extinsă la nivelul facultăților și vizează schimburi de studenți și cadre didactice, atât în cadrul Erasmus+, cât și prin acorduri bilaterale, schimburi de informații academice, realizarea în comun a unor proiecte de cercetare, participări la conferințe și simpozioane organizate în cele două instituții. Acordul mai vizează posibilitatea echivalării standardelor educaționale, a diplomelor și calificărilor, dar și promovarea reciprocă a ofertelor de studii de licență, masterat și doctorat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.